Operatorul sloven Adria Airways trebuia să efectueze astăzi primul zbor comercial pe ruta Ljubljana – București însă acesta nu a mai avut loc. Primul zbor inaugural pe această rută va avea loc marți, 27 martie.
Din cele 4 rute noi pe care Adria Airways trebuia să le opereze începând din 25 martie, către București, Geneva, Hamburg și Sofia, doar zborul către capitala Bulgariei a avut loc. Zborurile către București vor fi operate începând de marți, iar cele către Hamburg din 1 aprilie. Ruta Ljubljana – Geneva va fi operată de mâine, 26 martie.
Celelalte trei rute, Ljubljana – Brac, Ljubljana – Dusseldorf și Ljubljana – Dubrovnik vor fi operate de la finalul lunii aprilie.
Inițial, toate cele șapte rute noi ale companiei aeriene urmau să fie operate cu aeronave Saab 2000 care pot transporta 50 de pasageri. Aceste aeronave au făcut parte anterior din flota subsidiarei Adria Airways Elveția, companie aeriană care a intrat în faliment. Cu toate acestea, sosirea avioanelor Saab 2000 în flota Adria Airways a fost întârziată și intrarea lor în serviciul comercial nu va avea loc mai devreme de luna iunie. Până atunci, toate zboruri către cele 7 noi destinații ale companiei aeriene slovene vor fi operate de un mix de aeronave Bombardier CRJ700 și CRJ900. Transportatorul a adăugat recent două nave CRJ900 nou închiriate la flota sa.
Mai multe detalii despre zborurile București – Ljubljana pe care Adria Airways le va opera regăsiți în acest articol.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.