Aeroporturile Henri Coandă și Băneasa, în topul european al creșterii traficului aerian

Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti și Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu au fost clasate, săptămâna aceasta, de către Airports Council International – Europe în top 5 european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în luna august 2016.

Astfel, la categoria aeroporturilor cu 5 – 10 milioane de pasageri pe an, Aeroportul Henri Coandă, care a avut o creștere de 17% a traficului aerian, a ocupat al patrulea loc, după aeroporturile Berlin Schoenefeld, Larnaca (Cipru) și Tenerife, fiind urmat de aeroportul Faro (Portugalia).

Aeroportul Băneasa a ocupat tot al patrulea loc, dar la categoria sub 5 milioane de pasageri pe an, unde clasamentul este: Oradea, Palanga (Lituania), Harkov (Ucraina), București Băneasa (cu o creștere de 41% a traficului aerian) și Keflavik (Islanda).

În august, la categoria aeroporturilor cu peste 25 de milioane de pasageri/an, clasamentul este: Dublin, Amsterdam, Barcelona El Prat, Copenhaga și Londra Gatwick. La categoria 10 – 25 de milioane de pasageri/an, pe primele locuri s-au clasat aeroporturile Gran Canaria (Spania), Alicante și Varsovia (ambele la egalitate), Birmingham și Malaga.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în primele opt luni ale anului 2016, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, un trafic aerian de 7.141.740 pasageri și 79.660 mișcări de aeronave (aterizări și decolări). Din total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 7.138.426 de pasageri şi 71.236 mişcări de aeronave.

Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Bucureştiului în perioada ianuarie – august 2016 a înregistrat o creştere de 16,5%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creându-se astfel premisele atingerii pragului de 10 milioane de pasageri în întreg anul 2016.

Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti devansează semnificativ tendinţa generală înregistrată la nivel european, de 2%. Pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat, de asemenea, şi o creştere a numărului de mişcări de aeronave, depăşind şi la acest capitol trendul european, de 2,4%. Astfel, în primele opt luni ale anului 2016, numărul mişcărilor de aeronave pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 10,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Etihad Airways devine a noua companie aeriană certificată cu 5* Skytrax (VIDEO)

Articolul următor

RUTĂ NOUĂ: Iași – Oradea din 15 Decembrie cu Blue Air

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share