Azores Airlines își extinde operațiunile transatlantice cu Airbus A321neo

Compania aeriană Azore Airlines care este deținuntă în întregime de Sociedade Açoreana de Transportes Aéreos (SATA) își modernizează flota de curse scurte și transatlantice cu aeronave din familia A321neo (new engine option), iar începand cu 2019 cu avioane destinate zborurilor lung-curier, Airbus A321LR (Long Range). Decizia de moderninzare vine în urma unei strategii de expansiune a noilor rute transatlantice.

Azore Airlines este client Airbus încă din 1999, operând aeronave A310, A320 și A330 în Europa, Canada și America de Nord.

“Misiunea noastră este de a aduce populația din Azore către lume și lumea în Azore, și suntem fericiți să investim în modelul A321neo pentru realizarea acestui lucru”, a comunicat Paulo Menezes, CEO al grupului SATA.

“Comfortul pentru pasageri, perfomanța, autonomia superioară și eficiența din punctul de vederele al consumului de combustibil al lui A321LR se potrivește cu nevoile noastre regionale cât și cele pentru cursele lungi.

Avem o viziune să devenim o companie mai puternică și mai competitivă într-o lume globală solicitantă și, de asemenea, de a fi capabili să construim o companie aeriană de excelență, care poate să-și lase urma în lumea aviației comerciale internaționale și, treptat, să cucerim într-un mod consistent cota de piață și vizibilitate pentru marcă,” a mai adăugat oficialul Paulo Menezes.

“Suntem foarte încântați de această comanda prin care se confirmă că A321LR este o alegere bună ca aeronavă cu un singur culoar unic pentru rutele transatlantice și regionale”, a declarat John Leahy, Chief Operating Officer al Airbus. “Nici o altă aeronavă cu un singur culoar nu se poate apropria de performanța, productivitatea și eficiența de combustibil al modelului A321LR, iar datorită fuselajului mai larg, pasagerii se vor bucura de cea mai confortabilă experiență de zbor.”

A321LR (Long Range), cel mai recent membru din famila lider de piață, A320neo, va fi capabil să zboare pe distanțe lungi de până la 7400 km. A321LR va oferi o flexibilitate suplimentară, deoarece va avea cea mai mare autonomie din toate avioanele de linie care sunt dotate cu un singur culoar, făcându-l ideal pentru rutele transatlantice și pentru a permite companiilor aeriene să acceseze noile piețe pe distanțe lungi, care nu au fost accesibile anterior cu aeronavele curente care au un singur culoar. Primele livrări ale modelului Airbus A321LR vor începe în anul 2019.

Familia A320neo încorporează cele mai noi tehnologii, inclusiv motoare noi si Sharklet, dispozitive amplasate la vârful aripilor, care, împreună, oferă mai mult de 15 la suta în economii de combustibil, alături de alte inovații de cabină. Cu aproape 4.800 comenzi primite de la 87 de clienți, de la lansarea sa în 2010, modelul A320neo a deține o cotă de 60% din piața aeronavelor dedicate zborurilor scurt și mediu-curier.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Air France afirmă că rezervările biletelor vor scădea și mai mult în următoarea perioadă din cauza atacurilor teroriste

Articolul următor

Controlorii de trafic aerian din Moldova, angajați ai MoldATSA, protestează astăzi

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share