Ca răspuns a sancțiunii impusă joi de Guvernul de la Londra companiei Aeroflot, Rusia a anunțat vineri o sancțiune care vizează toate companiile aeriene britanice.
Astfel, companiile aeriene din Regatul Unit și avioanele înmatriculate în această țară nu mai au permisiunea de a zbura spre Rusia.
De asemenea, acestora le va fi interzisă și tranzitarea spațiului aerian rus, informează agenția de presă Reuters.
Din cauza acestor restricții, companiile aeriene britanice care zboară spre Asia vor fi nevoite să evite Rusia și vor alege, cel mai probabil, rute sudice.
Ocolirea spațiului aerian rus de către companiile aeriene britanice când zboară spre și dinspre destinații din Orientul Îndepărtat ar urma să crească durata zborurilor cu câteva ore.
Până acum zborurile British Airways dintre Londra și destinații din Asia precum Tokyo, Beijing, Hong Kong, Bangkok și Singapore zburau prin spațiul aerian rus.
Example impact on UK flights being banned from Russian airspace. An extra 896 km and increase of 45 minutes flying time compared to average flight. https://t.co/UiyIw9lCX4 pic.twitter.com/8HLcbe42a4
— Flightradar24 (@flightradar24) February 25, 2022
Această decizie a fost luată de autoritățile ruse ca urmare a sancțiunii impusă de Marea Britanie companiei aeriene Aeroflot.