Etihad Airways a deschis astăzi oficial noul First și Business Class Lounge, în incinta International Terminal Tom Bradley la Aeroportul Internațional din Los Angeles (LAX).
Bazându-se pe o reputație în creștere la nivel mondial pentru inovare și dezvoltare a produselor oferite, lounge-ul reflectă angajamentul de a oferi experiențe excepționale de ospitalitate pentru oaspeții First și Business Class ai Etihad Airways.
Noua facilitate se îndepărtează de convențiile obișnuite de proiectare precum cele ale altor companii aerine, dar păstrează elementele decorative consacrate lumii arabe care caracterizează noile lounge-uri internaționale Etihad Airways. Decorul se inspiră din tiparele geometrice găsite în arhitectura tradițională și modernă din Abu Dhabi și din peisaje spectaculoase din deșert.
Martin Drew, vicepreședinte Etihad Airways America, a declarat: „Aflându-ne în fruntea clasamentului companiilor aeriene la nivel mondial, Etihad Airways continuă să redefinească normele de călătorie, stabilind noi standarde pentru serviciile inovatoare pe teren și în aer. Deschiderea noului nostru First și Business Class Lounge în Los Angeles demonstrează angajamentul nostru ferm față de pasagerii noștri ce călătoresc spre și dinspre Coasta de Vest a SUA, cât și în Statele Unite ca un întreg”.
„LAWA și partenerii noștri din domeniul aviației s-au angajat să continue inițiativele noastre de a transforma și moderniza LAX într-un aeroport de talie mondială, pe care cetățenii din Los Angeles și vizitatorii îl merită. Suntem extrem de bucuroși cu privire la inițiativa Etihad Airways de a înființa First și Business Class Lounge, menit să satisfacă cu adevărat călătorul modern”, a declarat Deborah Flint, director executiv al Los Angeles World Airports (LAWA).
O amplă galerie foto de la acest eveniment regăsiți aici.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.