Grupul Lufthansa a transportat 1,64 milioane de pasageri pe rutele sale spre și dinspre aeroporturile din România și a avut încasări de 100 de milioane de euro în anul 2023.
1,64 milioane de pasageri au ales să zboare în decursul anului 2023 cu Austrian Airlines, Eurowings, Lufthansa și Swiss pe rutele operate de acestea pe rutele spre și dinspre țara noastră.
Însă, potrivit datelor furnizate de Monica Dobruțchi, directorul pentru vânzări al grupului Lufthansa în România, Moldova și Bulgaria, la conferința Smart Airport Cities #4 care a avut loc în 16 mai 2023 la Ghimbav, nivelul din 2023 este sub cel din 2019, dar peste cel din 2022.
În anul pre-pandemic, companiile grupului german au transportat pe rutele spre România 1,66 milioane de pasageri, iar diferența dintre anul 2023 și anul 2019 este de -1,2%.
Totuși, în comparație cu anul 2022, numărul pasagerilor transportați de Austrian Airlines, Eurowings, Lufthansa și Swiss anul trecut spre și dinspre România a fost cu 26% mai mare.
De asemenea, capacitatea de transport a grupului Lufthansa alocată rutelor spre și dinspre țara noastră a fost mai mare cu 20% în anul 2023 decât în anul 2022.
Concret, anul trecut, pe rutele celor patru companii aeriene operate între huburile acestora și aeroporturile românești au fost puse la vânzare 1,91 de milioane de scaune.
Sumarizând anul 2023, factorul mediu de încărcare a zborurilor operate de grupul Lufthansa pe rutele spre și dinspre România a fost de 86,3%, cu 4% mai mare decât în 2022.
Săptămânal, Austrian Airlines, Eurowings, Lufthansa și Swiss au operat în 2023 circa 310 zboruri/săptămână, în timp ce în 2019 acestea au operat 356 de zboruri/săptămână, iar în 2022 au operat 342 de zboruri/săptămână.
În ceea ce privește încasările grupului Lufthansa în țara noastră, anul trecut grupul a avut venituri de circa 100 de milioane de euro, cu 35% mai mari decât în 2022 (74,2 milioane de euro) și cu 17,4% mai mari decât în 2019 (85,2 milioane de euro).
Compania aeriană Lufthansa a zburat regulat anul trecut spre aeroporturile din București, Cluj Napoca, Sibiu și Timișoara, Austrian Airlines a zburat spre București, Sibiu și Iași, iar Swiss a deservit doar Bucureștiul.
Compania low-cost a grupului, Eurowings, a operat zboruri regulate doar spre aeroporturile „Henri Coandă” (Otopeni) din București și aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara.
În ceea ce privește Brașovul, Monica Dobruțchi a subliniat la conferința Smart Airport Cities #4 că grupul german încă nu a luat o decizie clară în ceea ce privește operarea pe acest aeroport.
De asemenea, oficialul grupului Lufthansa a afirmat că lansarea și anunțarea unei rute nu se va face într-un termen scurt, ci va fi anunțată cu circa șase luni în avans.
Anul acesta, companiile aeriene ale grupului Lufthansa și-a ajustat rețeaua de rute operate spre și dinspre aeroporturile din țara noastră.
Compania aeriană Lufthansa a renunțat la rutele dintre Frankfurt și Cluj Napoca și Timișoara, însă Eurowings a lansat rutele dintre Iași și Koln și Stuttgart, iar Swiss a lansat ruta dintre Zurich și Cluj Napoca.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.