BoardingPass.ro is for sale! Contact us

Hi Fly a retras din serviciul comercial singurul său Airbus A380

Compania portugheză Hi Fly specializată în operarea zborurilor charter a retras joi din serviciul comercial singurul său Airbus A380 (9H-MIP).

Airbusul A380 deținut de Hi Fly a efectuat joi, 17 decembrie 2020, ultimul zbor pentru companie ca HFM380 pe ruta Beja (Portugalia) – Toulouse (Franța).

Înainte de a ateriza la Toulouse avionul a desenat pe cer, la vest de coasta Portugaliei, forma unei inimi.

Hi Fly a recepționat acest avion în iulie 2018 și a devenit atunci prima companie aeriană din lume care preia un A380 la mâna a doua, a patra din Europa și a 14-a din lume cu A380 în flotă.

Avionul în cauză a fost asamblat în 2006 și livrat companiei Singapore Airlines însă 11 ani mai târziu această companie l-a retras din serviciul comercial.

Din iulie 2018 acesta a intrat în flota Hi Fly ca 9H-MIP și a efectuat zboruri în regim charter, fiind închiriat printre altele și de compania low-cost Norwegian pentru o perioadă scurtă de timp.

În vara anului 2020 Hi Fly a decis să înlăture scaunele din acest avion și ulterior a operat o serie de zboruri charter cargo.

Ultimul zbor charter operat de compania portugheză cu acest A380 a fost unul cargo în 15 decembrie 2020 pe ruta Seul – Shanghai – Hamburg iar ulterior a fost mutat pe aeroportul din Beja, Portugalia.

Potrivit informațiilor disponibile, Airbusul A380 deținut de Hi Fly va fi dezmembrat după ce va ajunge la Toulouse.

În prezent în lume din 15 operatori de Airbus A380 au mai rămas doar 12 iar majoritatea avioanelor de tip A380 sunt în flota companiei Emirates, peste 115 din peste 280 asamblate.

De asemenea, singurele companii aeriene care operează acum zboruri comerciale cu Airbusuri A380 sunt Emirates, China Southern și Korean Air.

Restul operatorilor aerieni care au A380 în flotă au trimis pe aeroporturi din întreaga lume avioanele de acest tip pentru prezervare pe o perioadă nedeterminată.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Lista țărilor din zona galbenă a fost actualizată (17 decembrie)

Articolul următor

Zborurile spre Moldova și alte nouă țări vor fi suspendate din 18 decembrie

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share