Turismul și implicit industria aeriană se află în acest moment în cea mai gravă situație din cauza pandemiei coronavirusului.
Companiile aeriene, din toate țările afectate de pandemie, se află în prima linie a frontului. Pierderile sunt uriașe, iar estimările se modifică de la o săptămână la alta.
În Europa, în acest moment, situația este cea mai gravă. Criza de lichidități va afecta toate companiile.
Paradoxal, transportatorii low-cost Ryanair și Wizz Air au cea mai mare rezervă de lichidități, iar aceasta este foarte importantă pentru viitorul unei companii pe fondul actual al COVID-19. Companiile aeriene suspendă zborurile în încercarea disperată de-a limita pierderile.
Un raport al Centrului pentru Aviație (CAPA), menționează că majoritatea companiilor aeriene ar intra în faliment până la finalul lunii mai, dacă guvernele nu vor acorda ajutoare de stat. Numeroase companii au solicitat deja un astfel de ajutor, dar până în prezent niciun guvern nu a răspuns favorabil.
Iată câteva dintre companiile aeriene care și-au suspendat, sau îți vor suspenda zborurile în perioada următoare:
– Blue Air – România: începând cu 21 martie, pe o perioadă de 30 de zile;
– airBaltic – Letonia: între 17 martie și 14 aprilie;
– Austrian Airlines – Austria: între 18 martie și 28 martie;
– Brussels Airlines – Belgia: între 21 martie și 19 aprilie:
– La Compagnie – Franța: între 18 martie și 12 aprilie;
– LOT – Polonia: a suspenda toate zborurile internaționale până în 28 martie;
– Royal Jordanian Airlines – Iordania: între 17 martie și 31 martie;
– Ukraine International Airlines – Ucraina: între 17 martie și 31 martie;
– CSA Czech Airlines – Cehia: între 16 martie și 11 aprilie;
– Air Moldova – Moldova: între 17 martie și 1 aprilie;
– FlyOne – Moldova: între 17 martie și 31 martie.
Ceilalți mari operatori, Air France, KLM, British Airways, Iberia, Lufthansa, SAS, Aer Lingus, Swiss, Finnair, își vor reduce cu până la 90% operațiunile în perioada următoare.
De asemenea, din 21 martie și compania TAROM va suspenda o mare parte din zboruri însă momentan nu există informații cu privire la rutele afectate de această decizie.
Din cauza numeroaselor anulări de zboruri, companiile aeriene se confruntă și cu o criză de spațiu pentru parcarea avioanelor, mai ales în cazul companiilor cu o flotă mare de aeronave.
O situație de acest gen este întâlnită în aceste zile în Danemarca, la Copenhaga, unde două piste ale aeroportului Copenhaga au fost transformate în spații de parcare. Singura care rămâne deschisă este pista 22L/04R.
Lista companiilor care și-au suspendat operațiunile se poate modifica de la o zi la alta în funcție de evoluția situației.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.
Masurile sunt bune, daca dorim sa se stopeze toata situatia asta la nivel global…