Membrii Sindicatului Companiei Aeroporturi București (SCAB) protestează, începând de miercuri, cerând exceptarea companiei de la aplicarea anumitor măsuri de disciplină fiscală.
„Începând cu data de 21 februarie 2024, membrii noștri de sindicat vor protesta prin afișarea vizibilă a unor banderole cu inscripția ‘PROTEST’ pe toată durata programului de lucru, atât la Aeroportul Internațional Henri Coandă București, cât și la Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu. Aceste banderole vor fi purtate pe o perioadă nedeterminată, până la soluționarea favorabilă a cererilor noastre”, se menționează într-un comunicat al sindicaliștilor.
Totodată, au fost demarate deja acțiuni legale cu caracter sindical pentru luarea măsurilor necesare pentru pichetarea în cursul săptămânii viitoare a sediului Ministerului Finanțelor, potrivit Agerpres.
Reprezentanții sindicatului reamintesc că, în contextul intrării în vigoare a Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prin Memorandumuri aprobate de Guvern, mai multe companii naționale, regii autonome și/sau societăți au fost exceptate de la aplicarea anumitor măsuri de disciplină fiscală.
„Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a depus un Memorandum pentru exceptarea de la aplicarea măsurilor fiscale privind diminuarea valorii bonurilor de masă și a voucherelor de vacanță primite de salariații CNAB, care a fost aprobat de către Ministerul Transporturilor, dar nu a primit aviz favorabil din partea Ministerului Finanțelor”, precizează sursa citată.
Sindicatul Companiei Aeroporturi București (SCAB), alături de toate sindicatele din cadrul CNAB și salariații Companiei Naționale Aeroporturi București, își exprimă nemulțumirea pentru această situație, din următoarele considerente:
- CNAB se finanțează integral din surse proprii, inclusiv pentru investiții, și nu beneficiază de nicio sumă alocată de la bugetul de stat;
- CNAB înregistrează profituri în creștere de la an la an, 2023 fiind unul record în acest sens;
- Ministerul Finanțelor a avizat favorabil, în perioada anterioară, solicitări similare pentru mai multe companii naționale, regii autonome și/sau societăți, dintre care unele înregistrează pierderi financiare cu caracter istoric și sunt susținute financiar permanent prin programe și ajutoare de stat/alocații bugetare, unele fiind chiar la limita insolvenței sau falimentului;
- creșterea traficului de pasageri peste capacitatea proiectată de procesare, precum și derularea programului amplu de modernizare a aeroportului conduc la o intensificare a activităților desfășurate de personalul din CNAB, care nu poate fi susținută prin măsuri ce limitează drepturile angajaților.
„În concluzie, nu considerăm că există un argument sustenabil din perspectiva legală ca exceptarea CNAB de la unele prevederi ale Legii nr. 296/2023 să nu fie aprobată! În virtutea respectării preceptelor democratice pe care Guvernul le promovează ca valori esențiale, privind egalitatea de tratament, oportunități egale pentru toți și echitate socială, salariații CNAB nu pot accepta să fie tratați discriminatoriu și ca urmare ne vedem obligați să facem apel la toate instrumentele legale pe care Legea dialogului social ni le permite”, adaugă membrii SCAB.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.