În data de 19 august 2020 Guvernul României a aprobat Ordonanța de urgență nr. 139/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat Societății Blue Air Aviation pentru compensarea pierderilor economice suferite în contextul pandemiei de COVID-19 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 763/20.08.2020, Partea I.
Pentru Blue Air, Ministerul Finanțelor Publice a fost autorizat să garanteze, în numele și contul statului, în procent de 100% unul sau mai multe împrumuturi, precum și dobânzile și comisioanele aferente, în limita sumei de 300.775.000 lei, pe o perioadă de până la 6 ani, cu titlu de ajutor de stat și ajutor de salvare, contractarea împrumutului/rilor urmând a se realiza până la data de 31 octombrie 2020, iar disponibilizarea fondurilor către companie se va realiza până la data de 31 ianuarie 2021.
Prin Decizia Comisiei Europene C (2020) 5830 final din data de 20.08.2020, a fost autorizată măsura de acordare a ajutorului sub forma garanției de stat care să acopere 100% din împrumutul în valoare de 300.775.000 lei, (cca 62,13 milioane EUR), precum și dobânzile și comisioanele aferente, din care:
1. echivalentul în lei a sumei de 28,29 mil. EUR, pe o perioadă de 6 ani, pentru compensarea pierderilor economice suferite ca urmare a pandemiei COVID -19 cauzate direct în perioada martie – iunie 2020;
2. echivalentul în lei a sumei de 33,84 mil. EUR, pe o perioadă de 6 luni, va fi furnizată ca ajutor de salvare pentru a acoperi parțial nevoile urgente de lichiditate ale companiei în perioada septembrie 2020 – februarie 2021.
În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 139/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat Societății Blue Air Aviation pentru compensarea pierderilor economice suferite în contextul pandemiei de COVID-19, cu completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice propune spre aprobare Guvernului condițiile de acordare a garanției, inclusiv prima de garantare şi structura finanțării garantate de stat, documentația contractuală aferentă, cum ar fi modelul convenției de garantare și modelul scrisorii de garanție, termenii şi condițiile financiare – maturitate, dobândă, perioadă de grație.
În contextul situației financiare dificile, pentru a se proteja de eventuale cereri de insolvență și pentru a asigura premisele onorării obligațiilor asumate față de pasageri, angajați și parteneri, în luna iulie 2020 a fost admisă de către Tribunalul București cererea de deschidere a procedurii de concordat preventiv, finalizarea ofertei de concordat cu creditorii companiei fiind condiționată de accesarea împrumutului garantat de stat.
Scopul demersului companiei este constituirea cadrului de restructurare a datoriilor (către pasagerii, angajații si partenerii săi), minimizând astfel efectele negative care s-ar putea produce printr-o procedura de insolvență.
Împrumutul în valoare de 300.775.000 lei se va acorda companiei de către Eximbank România pe o perioadă de 6 ani, pentru compensarea pierderilor economice suferite ca urmare a pandemiei COVID -19 cauzate direct în perioada martie – iunie 2020, și pentru acoperirea parțială nevoile urgente de lichiditate ale companiei în perioada septembrie 2020 – februarie 2021, la o dobândă de ROBOR la 12 luni plus o marjă de 4% pe an, o perioadă de grație de 12 luni, și cu următoarele comisioane:
a) comision de acordare de 0,75%;
b) comision de 2% pentru rambursarea anticipată a împrumutului din alt credit/credite si comision de 0% pentru rambursarea anticipată a împrumutului din surse proprii;
c) comision de analiză pentru modificarea condițiilor inițiale de 0,2% cu o valoare de minimum 100 EUR.
Pentru asumarea riscului de garantare a împrumutului în procent de 100%, inclusiv a dobânzilor și comisioanelor, societatea Blue Air Aviation va plăti Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de Garant, un comision la fondul de risc de 2 % pe an aplicat la soldul împrumutului garantat, în rate semianuale consecutive pe toată perioada împrumutului de 6 ani.
Potrivit analizei economico-financiare realizate de Eximbank SA în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 139/2020, cu completările ulterioare și transmise Ministerului Finanțelor Publice prin adresa 100.202/01.10.2020, rezultă următoarele:
[pdf-embedder url=”https://boardingpass.ro/wp-content/uploads/analiza-Eximbank-BLA_1.pdf” title=”analiza Eximbank BLA_1″]
Conform situațiilor financiare depuse de Blue Air Aviation la sfârșitul anului 2019 compania de transport aerian avea o cifră de afaceri de 2,18 miliarde lei, un număr de 1.145 angajați și era al treilea operator de transport aerian din Europa Centrală și de Est.
Restrângerea sau stoparea activității Blue Air Aviation ar avea un impact direct semnificativ asupra Companiei Naționale Aeroporturi București, precum și un număr însemnat de companii ce oferă servicii/produse companiilor de transport aerian, respectiv furnizori de combustibil, firme de catering și handling.
Un impact negativ însemnat ar fi resimțit la nivelul populației prin diminuarea legăturilor de comunicații cu restul Europei în contextul unei diaspore numeroase.
Prezentul act normativ va avea impact favorabil asupra mediului de afaceri prin continuarea activității Societății Blue Air Aviation în mod direct și indirect prin menținerea în funcțiune a furnizorilor acestui operator aerian.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.