Primele rute TAROM care vor fi operate cu noile Boeinguri 737-800NG

Foto: Aero Icarus

După cum cu siguranță știți, în această lună TAROM va recepționa cele două Boeinguri 737-800NG noi închiriate de la Air Lease Corporation, iar din informațiile pe care le-am primit astăzi, primele destinații unde cele două aeronave vor zbura sunt Amsterdam, Madrid, Tel-Aviv, Valencia, Alicante și Cluj-Napoca.

București – Madrid

Dacă ultimul zbor al ultimului Airbus A310 TAROM a fost pe ruta București – Madrid – București, se pare că primul zbor comercial operat cu noile avioane va fi efectuat tot pe această rută, din 19 Iunie.
Începând cu această dată, TAROM va efectua zborurile RO415 și RO416 către capitala Spaniei zilnic cu Boeing 737-800NG.
În zilele de luni, miercuri, vineri și duminică, cel de-al doilea zbor către Madrid, RO417 și returul RO418, va fi operat în perioadele 19 Iunie – 29 Septembrie 2017 și 2 – 23 Octombrie (doar luni și duminică) cu un program modificat și cu același tip de aeronavă, B738.

București – Amsterdam

A doua destinație care va fi operată cu Boeing 737-800NG este capitala Olandei, Amsterdam, astfel, începând cu data de 19 Iunie, zborurile RO361 și RO362 vor fi operate cu aceste avioane noi în fiecare zi (excepție ziua de marți), conform programului de operare de mai jos.
RO361: București (OTP) 09:00 – 11:00 Amsterdam (AMS);
RO362: Amsterdam (AMS) 11:50 – 15:35 București (OTP).

București – Tel-Aviv

A treia rută care va fi operată cu B738, tot din 19 Iunie, este Tel-Aviv (Israel). Precum Madrid și Amsterdam, Tel-Aviv este de asemenea una din cele mai aglomerate rute ale operatorului nostru național.
Zborurile RO153 (luni, marți, joi și sâmbătă) și RO154 (marți, miercuri, vineri și duminică) vor fi operate cu Boeing 737-800NG, iar din 22 Iunie și zborurile RO151 și RO152 vor fi operate cu același tip de avion.

București – Valencia

Din 20 Iunie până în 29 Septembrie, a doua destinație din Spania unde noile Boeinguri ale companiei TAROM vor ajunge este Valencia. Zborurile către această destinație sunt operate în zilele de marți și vineri, zborul RO431, iar retururile către București sunt operate în fiecare zi de miercuri și sâmbătă, zborul RO432.
Programul zborurilor București – Valencia:
RO431: București (OTP) 21:05 – 23:40 Valencia (VLC);
RO432: Valencia (VLC) 00:25 – 04:35 București (OTP).

București – Alicante

Zborurile către Alicante, al treilea oraș spaniol din această listă, vor fi operate de asemenea cu noile avioane în perioada 21 Iunie – 30 Septembrie.
Programul zborurilor București – Alicante:
RO433: București (OTP) 21:20 – 23:59 Alicante (ALC) // în zilele de miercuri și sâmbătă;
RO434: Alicante (ALC) 00:45 – 05:05 București (OTP) // în zilele de joi și duminică.

București – Cluj-Napoca

Prima destinație internă unde noile avioane vor ajunge este Cluj-Napoca. Din 19 Iunie, zborurile RO647 și RO648 vor fi operate de luni până vineri cu Boeing 737-800NG.

Programul de operare al acestor zboruri va fi modificat după cum urmează:
RO647: București (OTP) 14:50 – 15:45 Cluj-Napoca (CLJ);
RO648: Cluj-Napoca (CLJ) 16:15 – 17:10 București (OTP).

Pe lângă cele șase destinații enumerate mai sus, în luna Octombrie vor fi operate zboruri cu Boeing 737-800NG și către Timișoara, însă mai multe detalii despre zborurile către această destinație vom publica mai târziu.

Atenție, toate datele prezentate în acest articol pot suferi modificări.

Foto: Aero Icarus

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
2 comentarii
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

București – Chișinău de la 100€ dus-întors cu Air Moldova; 25% reducere pe toate destinațiile operatorului

Articolul următor
FOTO: GABRIEL BOBON

2.6 milioane de pasageri pe aeroportul Henri Coandă în primul trimestru al anului 2017

Articole similare

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share