TAROM a adus în țară marți, 8 septembrie 2026, primul avion de tip 737 MAX 8 produs de americanii de la Boeing.
După mai multe întârzieri și amânări, primul Boeing 737 MAX 8 a fost livrat companiei aeriene de stat. Avionul a decolat marți de la centrul de livrare Boeing din Seattle (SUA) spre București.
Zborul de livrare a fost operat cu o oprire pentru realimentare în Keflavik (Islanda), iar sosirea pe aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București a avut loc în seara zilei de 8 septembrie 2026, la ora locală 18:50.
Durata zborului dintre Seattle (SUA) și Keflavik (Islanda) a fost de opt ore și 6 minute și a fost operat fără escală, iar zborul dintre Keflavik (Islanda) și București a avut o durată de patru ore și 39 de minute.
Primul Boeing 737 MAX 8 livrat TAROM este înmatriculat YR-BGO și botezat „Mircea Lucescu” și va intra în serviciul comercial la jumătatea lunii septembrie 2026.
Al doilea avion de același tip, înmatriculat YR-BGN și botezat „Ivan Patzaichin” va fi, de asemenea, livrat companiei aeriene de stat la finalul acestei luni.

Ambele avioane vor putea transporta 186 de pasageri într-o singură clasă de călătorie. Toate scaunele din avion au tetiere ajustabile și se înclină pe spate.
Cele două Boeinguri 737 MAX 8 pe care le primește acum TAROM sunt închiriate de la CDB Aviation, o filială înregistrată în Irlanda a China Development Bank (CDB).
TAROM este a doua companie aeriană din țara noastră, după Blue Air, care recepționează avioane din seria 737 MAX produsă de Boeing.
Pe lângă aceste două Boeinguri 737 MAX 8, compania aeriană de stat mai are în flotă șase avioane ATR 72 și patru avioane Boeing 737-800NG.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.











