Primul din cele două Boeinguri 737-800NG TAROM va opera astăzi primul zbor comercial

Din cauza faptului că TAROM are în acest moment trei aeronave indisponibile, două Boeinguri 737 și un ATR42, potrivit siteului ROMATSA, operatorul aerian va opera astăzi zborul RO305 București – Frankfurt, și retur, cu primul din cele două Boeinguri 737-800NG noi care au ajuns la București la finalul lunii Mai. Avionul înmatriculat YR-BGJ și botezat ”Sarmizegetusa” va decola din București către Frankfurt la ora 16:00.

Inițial, cele două avioane noi erau planificate să intre în serviciul comercial de luni, 19 Iunie, operând zboruri din București către Madrid, Amsterdam, Barcelona și Tel-Aviv. Avioanele vor intra în serviciul comercial cu aceeași configurație cu care au sosit la București, oferind astfel 189 de locuri într-o singură clasă de călătorie.

Vă reamintim că în 4 Iunie, un ATR42 a ieșit de pe pista aeroportului din Chișinău la aterizare, iar cinci zile mai târziu, în 9 Iunie, un Boeing 737 a fost avariat la Amsterdam de un utilaj al companiei de handling care se ocupa de transportarea bagajelor către avion. Astăzi, alt Boeing 737 al companiei TAROM s-a întors la scurt timp după decolare pe aeroportul din Bruxelles după ce un motor a cedat în timpul zborului, detalii aici.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Incident: Un Boeing 737-700 TAROM care a decolat de la Bruxelles s-a întors pe aeroport după ce un motor ar fi cedat (Foto)

Articolul următor

Lufthansa va muta 5 Airbusuri A380 de la baza din Frankfurt către cea din Munchen

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share