Anul 2022 a fost unul relativ bun pentru aviația românească, an în care traficul aerian de pe aeroporturile românești s-a apropiat foarte mult de nivelurile anului 2019, iar numărul companiilor aeriene nou apărute în România a crescut.
Traficul aerian din România
Chiar dacă încă nu avem cifrele exacte cu privire la numărul de pasageri transportați de companiile aeriene în 2022 spre și dinspre România, datele pentru primele nouă luni ale anului indicau o tendință solidă de recuperare după pandemie, iar nivelul era cu 11% mai mic decât în primele nouă luni ale anului 2019.
Cel mai probabil, numărul de pasageri raportat de aeroporturile românești pentru întreg anul 2022 se va situa la aproximativ 90-95% din nivelul anului 2019, date care va situa țara noastră în topul țărilor care și-au revenit cel mai rapid după pandemie.
Din cauza războiului din Ucraina, companiile aeriene care operau zboruri spre și dinspre Chișinău și-au mutat temporar rutele pe aeroportul din Iași timp de câteva luni.
Astfel, traficul de pasageri de pe aeroportul ieșean a fost peste cel al aeroportului din Timișoara și Iași a devenit al treilea cel mai aglomerat aeroport din țara noastră.
De asemenea, 2022 a fost primul an în care aeroportul din Iași a fost tranzitat de peste 1,5 milioane de pasageri într-un singur an.
Suspendarea activității companiei Blue Air din septembrie 2022 a fost cel mai mare șoc cu care piața locală s-a confruntat în acest an, însă o parte din golul lăsat de dispariția Blue Air a fost acoperit relativ repede de alte companii aeriene, în principal de către Wizz Air.
Cu toate acestea, unele rute operate de Blue Air vor rămâne și în 2023 fără alternativă de buget, în special cele operate din București către aeroporturile Heathrow, Charles de Gaulle, Amsterdam, Helsinki, Stockholm.
Companiile aeriene românești
În ceea ce privește companiile aeriene, în anul 2022 au fost certificate de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) două companii aeriene noi.
Prima companie aeriană certificată anul trecut în țara noastră a fost AirConnect. Aceasta a primit certificatul de operator aerian în august 2022, detalii aici.
AirConnect a avut la finalul anului 2022 un singur avion în flotă, un ATR 72-600 (YR-ACA) și operează zboruri cu acesta pentru AeroItalia, detalii aici.
Al doilea avion al AirConnect, tot un ATR 72-600, a ajuns la București OTP la finalul anului, însă încă nu a fost autorizat de AACR.
FLYONE Airlines este a doua companie aeriană certificată anul trecut în țara noastră. Aceasta are în flotă un Airbus A320 (YR-FIA) și operează cu el zboruri din Chișinău pentru FLYONE (Moldova).
Pe lângă acestea, AACR a revocat în 2022 certificatul de operator aerian al companiilor aeriene Cobrex Trans și Eifad Fly.
Certificatul de operator aerian al Cobrex Trans a fost revocat în octombrie 2022, lună în care asociații companiei au fost arestați pentru 30 de zile ca urmare a unor acuzații de fraudă.
Potrivit poliției brașovene, aceștia ar fi fraudat cu aproximativ 750 de mii de dolari o companie americană.
În schimbul acestei sume, Cobrex Trans trebuia să opereze zboruri charter din New York (SUA) spre Almaty (Kazahstan), însă compania românească nu avea avion cu care să opereze asemenea zboruri, detalii aici.
La începutul lunii decembrie 2022 AACR a revocat certificatul de operator aerian al companiei Eifad Fly. Aceasta a fost certificată în 2018 și avea în flotă un avion de tip Cessna 172 (YR-LUC).
Eifad Fly, deținută de un cetățean român și un cetățean din Arabia Saudită, nu a operat niciodată zboruri comerciale regulate.
Tot în 2022 Just Us Air a fost oficial rebranduită în Dan Air, iar Conarg Trade a devenit My Jet.
După suspendarea activității în septembrie 2022, flota companiei Blue Air a fost redusă dramatic, iar singurele Boeinguri 737 MAX înmatriculate în țara noastră au ajuns la altă companie aeriană, detalii aici.
Două Boeinguri 737NG operate anterior de Blue Air, înmatriculate YR-BMR și YR-BMQ, au ajuns în flota companiei HelloJets, pe larg aici.
Însă, în 2022 Romcargo Airlines a recepționat al doilea său Boeing 747-400BSDF, detalii aici, iar Legend Airlines a înmatriculat în țara noastră primul Airbus A340, detalii aici.
De asemenea, Statul Român a devenit oficial, în decembrie 2022, acționar majoritar al companiei Blue Air, însă, momentan, nu se cunosc concret care sunt planurile pe care le are cu aceasta.
La finalul anului trecut companiile aeriene românești operau 64 de avioane care aveau o vârstă medie de 18 ani, pe larg aici.
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.