
Incidente aviatice
Un Airbus A320 Wizzair a aterizat de urgență la București din cauza unei alerte cu bombă (foto)
Publicat în
Actualizare: după inspecția aeronavei și a bagajelor aeroportul confirmă că a fost o alarmă falsă.
_____________
Zborul Wizzair W61576 care zbura pe ruta Kutaisi – Varșovia a aterizat de urgență în după-amiaza zilei de joi, 25 octombrie, la ora 16:15 la București din cauza unei alerte cu bombă.
Sorina Tănăsiu, purtător de cuvânt al CNAB, a confirmat pentru BoardingPass motivul aterizării. La bordul Airbusului A320, înmatriculat HA-LWX, se aflau 173 de pasageri.
Avionul, imediat după aterizarea de pe pista 26R, a oprit pe calea de rulare O, loc unde a fost întâmpinat de echipajele de urgență. Pasagerii au fost transportați în terminalul aeroportului.
