Video: primul Boeing 777X a efectuat cu succes primul zbor de test

După câteva luni de întârziere, primul avion de test din noua serie 777X a producătorului american a efectuat cu succes sâmbătă primul său zbor de test.

Avionul înmatriculat N779XW a ieșit de pe linia de asamblare în luna martie a anului 2019 însă primul zbor de test a fost amânat cu câteva luni din cauza unor probleme descoperite la motoarele produse de General Electric.

👋🏻 BoardingPass.ro e pe LinkedIn, ne poți urmări și acolo.

Boeingul 777X destinat zborurilor de test a fost programat să decoleze de pe aeroportul Paine Field din incinta uzinei Boeing din Everett (SUA) la ora 19:25 (ora României) însă a decolat abia la ora 20:10.

Avionul a petrecut în aer aproape patru ore, durată în care inginerii companiei Boeing au monitorizat și testat performanța acestuia în diferite scenarii.

După ce inginerii au finalizat testele, avionul a aterizat la trei ore și 52 de minute de la decolare pe aeroportul Boeing Field din Seattle, acolo aflându-se o altă uzină a producătorului.

Odată cu acest prim zbor Boeing a început practic o nouă etapă a programului 777X – etapa de certificare. În următoarele luni avioanele special construite pentru zborurile de test necesare pentru certificarea modelului vor efectua zeci de zboruri iar după certificare Boeing va livra primul Boeing 777X. Prima livrare ar urma să aibă loc în primul trimestru al anului 2021.

Boeingurile 777X vor fi asamblate în două versiuni, 777-8 și 777-9, și vor fi propulsate de două motoare General Electric GE9X. În ceea ce privește autonomia, modelul 777-8 va putea zbura fără oprire 16.170 de kilometri în timp ce 777-9 va avea o autonomie de 13.500km.

Până acum Boeing a primit comenzi pentru avioane din seria 777X de la companiile aeriene All Nippon Airways, Cathay Pacific, Emirates, Etihad Airways, Lufthansa, Qatar Airways și Singapore Airlines.

Chiar dacă avionul nu este încă certificat, Boeing a asamblat deja pe lângă avioanele de test și primele Boeinguri 777X care vor intra în flota companiilor Lufthansa și Emirates.

Programul 777X a fost anunțat oficial de producătorul american Boeing în luna noiembrie a anului 2013.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior
Foto: Răzvan Pântescu

Wizz Air a anulat ruta Iași – Berlin care urma să debuteze în august

Articolul următor

Foto: YR-ATJ va fi primul ATR 72-600 care va intra în flota TAROM

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share