Wizz Air a decis să amâne cu o lună și jumătate debutul celor două rute pe care le va opera din România spre Antalya (Turcia).
Compania low-cost urma să inaugureze rutele Cluj Napoca – Antalya și București – Antalya în 18, respectiv 19 mai 2023, însă acest lucru nu se va mai întâmpla.
Conform datelor din sistemul de rezervări, Wizz Air a anulat câteva zeci de zboruri și va începe să zboare regulat pe cele două rute abia de la începutul lunii iulie 2023.
Motivul care a stat în spatele acestei decizii este necunoscut, însă pasagerii au fost informați în decursul zilei de joi despre faptul că zborurile pentru care aveau rezervate bilete înainte de 2 iulie 2023 au fost anulate.
Dacă nu apar alte modificări, Wizz Air va zbura din 3 iulie 2023 în fiecare zi de luni, miercuri și vineri din București spre Antalya. Ruta va fi operată și în sezonul de iarnă.
Spre deosebire de ruta din București, compania low-cost va zbura între Cluj Napoca și Antalya doar în sezonul de vară, până la finalul lunii octombrie 2023.
Această rută va fi operată de Wizz Air începând cu data de 2 iulie 2023 cu o frecvență de două zboruri pe săptămână, în zilele de joi și duminică.
A treia rută dintre România și Turcia anunțată la începutul anului 2023, detalii aici, este Iași – Istanbul. Aceasta a fost inaugurată în data de 4 aprilie 2023, așa cum era planificat.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.
Salut. Fără legătură cu subiectul , dar legat de Wizz. Ai idee daca au scos definitiv ruta București Las Palmas, introdusa acum 2 ani și cu frecvență de un zbor săptămânal în perioada noiembrie – martie? Pe site-ul WizzAir nu mai apare și nici nu am auzit să facă vreo precizare. Mulțumesc. Ștefan.
Salut, dacă ruta nu mai e disponibilă pe site-ul companiei, atunci nu mai există.
Wizz Air anunță rareori anulările de rute.
Ce se intampla cu acesti pasageri? Am bilet dela wizzair numai intors (Antalya-Bucuresti) 🙁 Sa cumpar alt bilet numai pentru intors ?
Contactați compania aeriană pentru soluții.