TAROM nu poate plăti următoarea rată a împrumutului garantat de stat

Boeing 737-700NG TAROM (YR-BGH) / Foto: RG Aviation Photography

Compania aeriană de stat TAROM nu își poate plăti rata scadentă în 17 decembrie 2023 a unui împrumut pentru care statul român este garant.

Ministerul Transporturilor a fost notificat în 1 noiembrie 2023 de compania aeriană TAROM că aceasta nu poate achita următoarea rată a unui împrumut contractat de la Banca Transilvania.

Garantul împrumutului este statul român prin Ministerul Finanțelor, iar rata pe care compania de stat nu o poate achita este în valoare de 8,224 milioane de lei, potrivit Profit.

Într-un document oficial, Ministerul Transporturilor afirmă că, în cursul anului 2023, TAROM a achitat din surse proprii toate dobânzile lunare la acest credit, precum și o parte din suma aferentă ratelor trimestriale.

Pentru o parte din rate, sursa de finanțare a fost constituită prin majorarea capitalului social al TAROM, însă banii au fost folosiți pentru alte plăți, iar „suma prevăzută în Legea nr. 368/2022 pentru majorarea capitalului social la compania TAROM este în prezent cheltuită integral”, susține Ministerul.

Ca urmare a acestei situații, Ministerul Transporturilor propune anularea alocării a sumei de 30 de milioane de lei pentru aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara, destinată majorării capitalului social în vederea finanțării obiectivului de investiţii „Centru logistic destinat gestionării transportului aerian de mărfuri”.

Din suma disponibilizată, Ministerul Transporturilor propune alocare a 8,224 milioane de lei pentru majorarea, în condițiile legii, a capitalului social la compania TAROM, de la 12,518 milioane lei la 20,742 milioane lei.

Neadoptarea acestei măsuri imediat, prin utilizarea de proceduri de legiferare pe calea ordonanței de urgență, ar avea consecințe negative asupra TAROM, prin creșterea costurilor cu creditul contractat dar și pentru bugetul de stat având în vedere calitatea de garant a Ministerului Finanțelor.

Anul trecut, compania aeriană de stat a raportat pentru anul 2022 venituri totale în valoare de 1.116.291.444 lei și o pierdere de 274.607.571 lei.

În conformitate cu planul de restructurare, Ministerul afirmă că TAROM va deveni profitabilă începând cu anul 2025, iar în prezent toate resursele financiare proprii sunt direcționate spre achitarea cheltuielilor curente necesare funcționării companiei și implementarea măsurilor din planul de restructurare.

Printr-o conjunctură similară, aflată în imposibilitatea de a plăti ratele împrumutului garantat de stat, compania aeriană Blue Air a fost preluată de statul român în toamna anului 2022 după ce acesta a executat garanția companiei low-cost, detalii aici.

» 🏢 Detalii complete despre compania aeriană TAROMnou

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Dan Air renunță la planurile de a relua zborurile regulate de la București

Articolul următor

Românii evacuați din Fâșia Gaza vor fi aduși în țară cu un avion TAROM

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share