BoardingPass este un proiect care a luat naștere la finalul anului 2015, din dorința de a relata despre evenimentele din industrie fără titluri bombastice, exagerări inutile și pentru a scoate în evidență mai des noutățile din aviația românească.
În decursul acestor ani, BoardingPass a devenit cel mai actualizat și citit site de profil din țara noastră dar, în ciuda acestor realizări, monetizarea sa – un element cheie în orice afacere – a fost mereu o problemă.
Astfel, în lipsa unui venit lunar satisfăcător, multe idei și planuri de îmbunătățire a site-ului și a conținutului oferit cititorilor noștri, dar și creșterea echipei, nu au putut fi puse în aplicare și au rămas la stadiul de planuri.
Acum, după aproape opt ani de existență, ne dorim să schimbăm site-ul BoardingPass și sperăm că acest lucru va fi posibil cu ajutorul vostru, a cititorilor, cât și a celor care apreciază conținutul publicat aici și a celor își doresc să sprijine evoluția site-ului prin abonarea la BoardingPass Plus.
Iar pentru sprijinul și încrederea acordată dorim să vă mulțumim în avans.
Cum poți susține BoardingPass?
Dacă dorești să ne susții, poți să te abonezi acum la abonamentul nostru, disponibil cu plata semestrială și anuală.
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă câteva beneficii, care, sperăm, se vor înmulți în viitor.
Beneficiile abonamentului:
- ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
- poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
- ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
- ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
- vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Cum te poți abona la BoardingPass Plus?
Pentru a te abona, te rugăm să alegi de mai jos perioada de facturare dorită, iar după efectuarea plății contul tău va fi activat automat și vei avea acces la abonament imediat.
Ulterior, o să primești prin email care conține date despre contul tău, iar în decurs de 24-48 de ore o să îți trimitem și factura fiscală și confirmarea plății.
Beneficii
- ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
- poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
- ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
- ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
- vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Beneficii
- ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
- poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
- ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
- ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
- vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Întrebări frecvente
Plata abonamentului poate fi efectuată online rapid și în siguranță prin procesatorul de plăți Stripe, folosind cardul bancar, Apple Pay și Google Pay.
Gestionarea abonamentului este disponibilă în secțiunea Administrare cont, iar pe Stripe poți modifica datele cardului folosit pentru plata abonamentului.
Dacă a durat mai mult de 24 de ore de la confirmarea plății și nu ai primit datele de conectare pe site-ul BoardingPass, te rugăm să verifici emailul și în Spam/Junk.
În cazul în care nu găsiți nici acolo emailul cu datele de conectare, te rugăm să ne contactezi la adresa abonament (la) boardingpass (punct) ro.
Da, în momentul înregistrării aveți opțiune de a alege facturarea pe Persoană fizică sau Persoană Juridică. Dacă optați pentru facturarea pe Persoană juridică, va fi necesar să completați datele companiei în formularul de înregistrare.
Distribuirea parțială sau integrală a conținutului articolelor disponibile doar cu abonament sau a altor informații publicate pe site-ul BoardingPass este strict interzisă, conținutul fiind protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996).
Însă, poți distribui cu prietenii/colegii tăi adresa web a articolului, iar aceștia vor putea vizualiza conținutul după achiziționarea unui abonament.