AirConnect operează începând de luni zboruri comerciale regulate pentru Air Serbia cu un ATR 72-600.
Compania românească a început în data de 16 ianuarie 2023 să opereze zboruri comerciale regulate pentru compania Air Serbia.
Singurul ATR 72-600 activ din flota AirConnect, înmatriculat YR-ACA, a fost mutat în noaptea dintre duminică și luni în Belgrad (Serbia).
Aproximativ trei ore mai târziu, aceasta a operat primul zbor regulat pentru Air Serbia, pe ruta Belgrad – Praga – Belgrad.
Potrivit informațiilor obținute de BoardingPass, compania românească va zbura pentru Air Serbia până la finalul lunii martie 2023., inclusiv pe ruta București – Belgrad.
AirConnect este a doua companie aeriană din țara noastră care zboară pentru Air Serbia. De câteva luni, Dan Air (fostă Just Us Air) operează zboruri pentru compania sârbă cu un Airbus A319 (YR-URS) și un A320 (YR-DSE).
Înainte de a începe contractul cu Air Serbia, compania AirConnect a zburat timp de câteva luni pentru compania AeroItalia pe rute interne din Italia.
În prezent AirConnect are activ un singur avion, ATR-ul 72-600 înmatriculat YR-ACA, iar al doilea este de la finalul lunii decembrie 2022 parcat pe aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București.
Cu toate acestea, al doilea ATR 72-600 AirConnect, viitor YR-ACB, nu este încă autorizat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) și nici nu a fost vopsit în schema AirConnect.
Conform informațiilor menționate de Tudor Constantinescu, director general și acționar al AirConnect, în cadrul unei conferințe de presă susținută în Italia săptămâna trecută, AirConnect va zbura și în sezonul de vară al anului 2023 pentru AeroItalia.
În plus, de la finalul lunii martie 2023 Air Connect ar urma să opereze propriile zboruri comerciale regulate din și spre mai multe aeroporturi din România.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.