Grupul irlandez raportează un profit de 1.002 miliarde de euro pentru anul financiar anterior, în creștere cu 13% față de anul precedent.
Ryanair a transportat în anul financiar care a început în 1 aprilie 2019 și s-a încheiat în 31 martie 2020 149 de milioane de pasageri. Factorul de încărcare a avioanelor a fost de 95%, cu un procent mai mic decât în 2018.
Potrivit grupului, venitul mediu generat de fiecare pasager a crescut cu 6% la 57 de euro în timp ce venitul companiei a ajuns, în 2019, la 8.49 miliarde de euro, având o creștere de 10%.
Profitul raportat pentru anul financiar încheiat la 31 martie este de 1.002 miliarde de euro.
În ceea ce privește operațiunile, grupul Ryanair a deschis cinci baze și 390 de rute noi iar în ultimul trimestru al anului financiar anterior, perioada ianuarie – martie 2020, compania a pierdut peste 5 milioane de pasageri din cauza pandemiei.
Compania BUZZ din Polonia, subsidiară a grupului, și-a extins operațiunile în Praga și Budapesta iar flota sa a ajuns la 45 de Boeinguri 737 în timp ce flota companiei Malta Air numără acum peste 120 de avioane de același tip.
În conturile grupului care deține 77% din flota sa, adică 330 de avioane, sunt acum peste 4 miliarde de euro.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.