BoardingPass.ro is for sale! Contact us

Strategia de dezvoltare a aeroportului din Cluj Napoca pentru următorii 20 de ani

Consiliul Județean Cluj a anunțat o serie de investiții strategice la aeroportul „Avram Iancu” din Cluj Napoca, care urmează să fie implementate până în anul 2031.

Cel mai mare aeroport regional din România își propune să atingă un trafic de zece milioane de pasageri în anul 2045, iar pentru realizarea acestui obiectiv ambițios este prevăzut un program de dezvoltare a infrastructurii în valoare totală de 333 de milioane de euro.

Investițiile vizează modernizarea și extinderea facilităților existente, construirea unor terminale noi și îmbunătățirea conexiunilor de transport, pentru ca aeroportul clujean să poată răspunde cererii de trafic aerian pe termen lung, potrivit Monitorul de Cluj.

Unul dintre proiectele importante privește devierea Someșului Mic, gestionată de Ministerul Mediului. Lucrările sunt deja realizate în proporție de 50%, iar până acum au fost investite 80 de milioane de lei dintr-un total estimat de 90 de milioane de lei, sumă necesară pentru devierea cursului râului.

De asemenea, va fi construit un parc fotovoltaic cu o putere de 4,99MW și o capacitate de stocare de 12MW, investiție evaluată la 9,25 milioane de euro, cu termen de finalizare în martie 2027.

Totodată, terminalul de pasageri „Sosiri” va fi extins cu 5.000 de metri pătrați și dotat cu două benzi suplimentare de bagaje, iar valoarea acestui proiect e estimată la 15,6 milioane de euro. Proiectul ar urma să fie finalizat în martie 2027.

Pentru creșterea capacității operaționale, va fi construită o nouă platformă de staționare a avioanelor cu patru poziții de parcare, investiție de 6,53 milioane de euro care ar urma să fie finalizată până la sfârșitul anului 2026.

În paralel, suprafața pistei de la aeroportul „Avram Iancu” din Cluj Napoca va fi modernizată pe o întindere de 318.000 de metri pătrați, într-un proiect de 17,3 milioane de euro cu termen decembrie 2029.

Extinderea pistei de decolare-aterizare până la 3.400 de metri, inclusiv schimbarea instalațiilor și amenajarea benzii pistei, va necesita 38 de milioane de euro și ar urma să fie finalizată până în decembrie 2030.

Cea mai mare investiție o reprezintă construirea unui nou terminal de pasageri, o clădire cu subsol, parter și un etaj care va avea o capacitate de șase milioane de pasageri pe an. Aceasta va fi dotată cu zece tuneluri de îmbarcare/debarcare și va avea o suprafață de staționare pentru avioane de 33.000 de metri pătrați.

Valoarea proiectului este de 203,7 milioane de euro, la care se adaugă 8,7 milioane de euro pentru platforma aferentă, iar termenul de implementare este martie 2031.

De asemenea, va fi construit și un terminal cargo cu o suprafață de aproximativ 4.000 de metri pătrați, care va costa circa 7,56 milioane de euro. Investiția va fi susținută de concesionar și e programată pentru decembrie 2028.

Pentru partea tehnică, este planificată construirea unui hangar de mentenanță pentru avioane, cu o suprafață de circa 7.600 de metri pătrați și o valoare de 14,3 milioane de euro, iar proiectul urmează să fie implementat până în martie 2029.

O altă platformă de staționare suplimentară, de aproximativ 31.400 de metri pătrați, ar urma să fie realizată până la finalul anului 2028, cu o investiție estimată la 8,2 milioane de euro.

În același interval, aeroportul va achiziționa 24 de utilaje și echipamente cu emisii zero, în valoare de 8,35 milioane de euro. Tot atunci este prevăzută și amenajarea unei parcări pentru termen lung pe 30.300 de metri pătrați, investiție evaluată la 4,9 milioane de euro.

Pentru implementarea acestor proiecte de amploare, aeroportul clujean va avea nevoie de sume importante, care ar putea fi obținute prin emisiuni de obligațiuni și fonduri europene nerambursabile.

De altfel, în toamna anului 2023, Consiliul Județean Cluj a lansat prima emisiune de obligațiuni a județului, destinată atât refinanțării unor credite existente, cât și finanțării unor proiecte de infrastructură.

La nivel financiar, aeroportul din Cluj Napoca a înregistrat în 2024 o creștere a cifrei de afaceri cu 12% față de 2023, în timp ce profitul a crescut cu 36,7%, ajungând la 7,5 milioane de lei, însă nivelul de îndatorare a urcat cu 54%, totalizând 294 milioane de lei.

Din punct de vedere al traficului de pasageri, aeroportul „Avram Iancu” din Cluj Napoca a raportat un total de 3,26 milioane de pasageri în anul 2024, în creștere cu cu 1% față de 2023, detalii aici.

În prezent, compania aeriană Wizz Air deține o cotă de aproximativ 57% din piața zborurilor regulate operate de la Cluj Napoca și a anunțat recent lansarea unor noi rute din acest aeroport, detalii aici.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.



Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

BIAS 2025: aeroportul Băneasa va fi închis timp de șapte zile

Articolul următor

Animawings: zboruri din București spre Munchen din noiembrie 2025

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • a accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • a fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share