BoardingPass.ro is for sale! Contact us

CN Aeroporturi București are un nou director general

Foto: BoardingPass

Bogdan Mîndrescu a fost desemnat în funcția de director general Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), conform prevederilor guvernanței corporative.

La propunerea Comitetului de Nominalizare și Remunerare, după îndeplinirea tuturor etapelor legale, Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București l-a desemnat în funcția de Director General pe Bogdan Mîndrescu, potrivit prevederilor OUG nr. 109/2011 privind Guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Procedura de recrutare și selecție pentru funcția de Director General al CNAB a fost desfășurată complet transparent, printr-un expert independent specializat în selecția personalului pentru poziții de top management.

Mandatul noului director general al entității care administrează cele două aeroporturi din București este de patru ani și începe din data de 3 septembrie 2025.

În perioada aprilie 2017 – februarie 2018, Bogdan Mîndrescu a mai deținut funcția de director general al CNAB, iar pe parcursul mandatului său, au fost implementate proiecte de importanță majoră pentru cele două aeroporturi ale Capitalei:
– ⁠s-au realizat lucrări de amploare la Pista de decolare/aterizare nr. 1 a aeroportului „Henri Coandă” (Otopeni) din București;
– ⁠au fost reparate căile de rulare și platformele de parcare a avioanelor;
– s-au optimizat fluxurile de sosiri și plecări, care au fost reconfigurate radical, ceea ce a condus la reducerea semnificativă a timpilor de așteptare în aeroport;
– a crescut capacitatea de procesare a pasagerilor la ghișeele de control de frontieră;
– s-a modernizat controlul pasagerilor și bagajelor de mână, prin instalarea unor noi sisteme specifice;
– ⁠s-a realizat lărgirea drumurilor de acces în aeroport, etc.

Bogdan Mîndrescu a plecat de la conducerea CNAB în anul 2018. Ulterior, au apărut informații false care presupuneau că demisia ar fi putut avea legătură cu un raport realizat cu un an înainte de către Corpul de Control.

Perioada de patru ani care a constituit obiectul verificărilor acelui raport a fost însă anterioară mandatului de director al lui Bogdan Mîndrescu, iar plecarea sa de la conducerea CNAB nu a avut vreo legătură cu raportul respectiv întocmit în anul precedent.

În vârstă de 38 de ani, Bogdan Mîndrescu a absolvit, printre altele:
– ⁠Master în Management Aeronautic – Facultatea de Inginerie Aerospațială, Universitatea Politehnică București.
– Facultatea de Administrație și Afaceri – Administrarea Afacerilor, Universitatea București,
– Facultatea de Drept și Științe Juridice, Universitatea Dimitrie Cantemir,
– Institutul Diplomatic Român,
– ⁠Master în Integrare și Afaceri Europene, Universitatea Dimitrie Cantemir.

Experiența profesională relevantă a lui Bogdan Mîndrescu include, printre altele, funcțiile de președinte și vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și consilier al ministrului Fondurilor Europene.

Acesta a mai fost director de cabinet al ministrului Transporturilor și Infrastructurii, consultant la Cabinetul Președintelui-Director General al Societății Române de Televiziune SRTv, director de cabinet al secretarului de stat din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, etc.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.



Urmărește BoardingPass.ro și pe WhatsApp



Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

AACR angajează economist

Articolul următor

AACR angajează tehnician aviație

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • a accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • a fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share