Procurorii DNA au trimis în judecată mai mulți membri ai conducerii aeroportului din Timișoara, acuzați că ar fi reînnoit ilegal mandatul directorului general Iulian Daniel Idolu, actual membru în Consiliul de Administrație al TAROM, cauzând un prejudiciu de peste 260.000 de lei.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane din conducerea aeroportului „Traian Vuia” din Timișoara, pentru fapte de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu.
Printre inculpați se află Iulian Daniel Idolu, fost director general al aeroportului din Timișoara și, la data faptei, membru executiv în cadrul Consiliului de Administrație al instituției. Acesta este, în prezent, membru și în Consiliul de Administrație al companiei aeriene TAROM.
Alături de el, au fost trimiși în judecată Marian Liviu Mocan, Ciprian Corneliu Jichici, Miruna Alexandra Vicol, Teodor Bar și Adrian Valentin Negoiță, toți membri în Consiliul de Administrație al aeroportului, pentru abuz în serviciu.
De asemenea, Alexandra Avram, consilier juridic în cadrul societății, și Ciprian Sabin Venter, consilier juridic și șef al Oficiului Juridic, vor fi judecați pentru complicitate la abuz în serviciu, potrivit DNA.
Potrivit rechizitoriului, în perioada martie – mai 2019, Iulian Daniel Idolu ar fi întocmit și semnat, împreună cu ceilalți inculpați, documente nelegale prin care și-ar fi reînnoit mandatul de director general pentru încă patru ani (17 septembrie 2019 – 18 septembrie 2023), fără organizarea unei proceduri legale de selecție pentru funcție.
Astfel, aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara ar fi fost prejudiciat cu suma de 263.717 lei, reprezentând salariile plătite în perioada septembrie 2019 – iulie 2020, când Idolu a exercitat funcția de director general și membru executiv al Consiliului de Administrație.
Folosul necuvenit obținut de acesta este estimat la 165.399 lei, sumă reprezentând venitul net încasat în aceeași perioadă de fostul director al aeroportului timișorean.
Societatea Națională Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia SA s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând recuperarea prejudiciului de 263.717 lei, transmite DNA.
În vederea recuperării prejudiciului, au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpați, iar dosarul a fost înaintat Tribunalului Timiș, cu propunerea de menținere a măsurilor asigurătorii.
Această etapă a procesului penal reprezintă finalizarea anchetei și trimiterea rechizitoriului în instanță, iar persoanele trimise în judecată beneficiază în continuare de prezumpția de nevinovăție.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.