Avionul cargo al unei companii aeriene din Turcia a fost distrus după ce a ieșit de pe pista aeroportului din Hong Kong, în timpul procedurii de aterizare.
Un Boeing 747-400 în versiune cargo operat de AirATC (Turcia) a fost distrus după ce a ieșit de pe pista aeroportului din Hong Kong, a lovit un vehicul și s-a oprit în apă.
Accidentul aviatic a avut loc în dimineața zilei de luni, 20 octombrie 2025, în jurul orei locale 03:53 (duminică, 22:53 ora României), conform datelor oficiale.
Potrivit autorităților, două persoane care se aflau într-un vehicul de patrulare pe un drum tehnic aflat la câteva zeci de metri de pistă și-au pierdut viața.
Vehiculul în care cele două persoane se aflau ar fi fost lovit de avionul companiei aeriene turce, iar în urma impactului vehiculul a ajuns în apă.
De asemenea, atele înregistrate de site-urile de urmărire a zborurilor arată că avionul a virat brusc stânga la jumătatea pistei pe care aterizase, din motive în prezent necunoscute.
Oficiali ai aeroportului au declarat că „vremea și condițiile pistei erau sigure și îndeplineau toate condițiile pentru operarea pistei„, iar piloții nu au declarat vreo urgență în timpul procedurii de aterizare.
Emirates, compania aeriană pentru care compania aeriană turcă operase zborul, a precizat că la bordul avionului se aflau patru membri ai echipajului, iar avionul nu avea încărcătură.
Echipajul avionului s-a autoevacuat imediat ce Boeingul 747 cargo s-a oprit. În imaginile apărute în mediul online se poate observa că avionul s-a rupt în cel puțin două secțiuni și o mare parte din fuzelajul acestuia a rămas sub apă.
Compania aeriană turcă AirATC operase cu acest avion un zbor cargo pentru compania aeriană Emirates, pe ruta Dubai (Emiratele Arabe) – Hong Kong.
Una dintre pistele aeroportului din Hong Kong, unul dintre cele mai aglomerate din lume, a rămas închisă, însă traficul aerian se desfășoară în condiții aproape normale pe celelalte piste.
Cauzele acestui accidentul aviatic, cel mai grav din ultimii 20 de ani care a avut loc în Hong Kong, vor fi stabilite de anchetatori după finalizarea investigațiilor necesare.
Boeingul 747-400 cargo distrus în acest accident a operat primul zbor în anul 1993, în configurație de transport pasageri, iar aproape 20 de ani mai târziu a fost convertit în versiune de transport marfă.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.













