BoardingPass.ro is for sale! Contact us

ACTUALIZAT Costin Iordache, directorul general al TAROM, și-a dat demisia

Foto: BoardingPass

Costin Iordache, directorul general al TAROM, și-a depus demisia, la un an de la numirea sa în funcție cu mandat de patru ani.

Actualizare, 24 decembrie 2025, ora 17:00:

Alți doi directori din conducerea TAROM și-au dat demisia alături de directorul general. Potrivit Digi24, au mai demisionat și directorul financiar și directorul operațional.

Funcția de director comercial a fost ocupată de Narcis Obeadă, tot cu un mandat întreg de patru ani după câteva mandate interimare, însă numele directorului operațional e necunoscut, acesta nefiind precizat pe site-ul TAROM.

Directorul general al companiei aeriene de stat și-a dat demisia în data de 19 decembrie 2025 „din motive personale”, potrivit anunțului făcut de TAROM.

Costin Iordache a ocupat în ultimii ani această funcție cu mandate interimare, iar în urmă cu circa un a primit un mandat de patru ani, valabil până în anul 2028.

Compania aeriană de stat anunță că acesta „va rămâne în funcție până la data de 15 ianuarie 2026, moment până la care Consiliul de Administraie al TAROM va identifica și numi un director general interimar”.

De asemenea, mai transmite TAROM, aceasta „va începe procedura de selectarea a unui nou director general, prin intermediul Comitetului de Nominalizare și Remunerare, cu sprijinul unui consultant extern”.

Obiectivul principal al echipei de management continua să fie finalizarea și implementarea planului de restructurare, pentru revitalizarea companiei și transformarea ei într-o organizație profitabilă și modernă,” se mai arată în comunicatul oficial.

Numirea lui Costin Iordache într-un mandat complet are loc după o perioadă de peste 12 ani în care la conducerea companiei aeriene de stat s-au perindat peste 15 directori generali, toți cu mandate interimare.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.



Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

AACR angajează referent de specialitate în administrația publică

Articolul următor

NOU Am relansat abonamentul BoardingPass Plus

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • a accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • a fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share