FLYONE Airlines anulează aproape toate rutele pe care le-a anunțat pentru a fi operate spre și dinspre aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București.
Compania aeriană low-cost a anuțat la finalul anului 2025 mai multe rute aeriene pe care intenționa să le opereze de la și spre cel mai mare aeroport din România.
În decursul lunilor aprilie și mai 2026, FLYONE ar fi trebuit să inaugureze zborurile dintre București și aeroporturile din Dublin (Irlanda), Frankfurt HHN (Germania), Paris CDG (Franța), Barcelona (Spania) și Londra LTN (Marea Britanie).
O lună mai târziu, în iunie 2026, aceasta urma să inaugureze și rutele regulate dintre capitala României și aeroporturile din Madrid (Spania) și Nisa (Franța).
Însă, dintre toate aceste destinații, doar zborurile spre aeroportul Luton din capitala Marii Britanii au debutat, fiind operate din data de 17 mai 2026.
Restul rutelor care urmau să fie inaugurate, spre Dublin (Irlanda), Frankfurt HHN (Germania), Paris CDG și Nisa (Franța) și Barcelona și Madrid (Spania), au fost anulate înainte de inaugurare.
De asemenea, și unele rute operate de câteva luni au fost anulate în ultima perioadă, precum cele dintre București și aeroporturile din Munchen (Germania), Verona (Italia).
Astfel, după această masivă restrângere a rețelei de rute din capitala României, FLYONE mai vinde bilete doar pentru zboruri din București spre Tel Aviv (Israel), Bruxelles (Belgia) și Londra (Marea Britanie).
» 🏢 Detalii complete despre compania aeriană FLYONE Airlinesnou
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.











