Consiliul Județean Bacău a aprobat schema de ajutor de minimis pentru susținerea activității companiilor aeriene pe aeroportul „George Enescu” din Bacău.
Acordarea ajutorului de minimis aprobat de CJ Bacău are ca scop stimularea companiilor aeriene în vederea creşterii traficului de pasageri și a numărului de destinaţii operate de pe aeroportul „George Enescu” din Bacău, precum şi a promovării turistice a judeţului Bacău.
Prima etapa a obiectivelor trasate prin proiectul „Bacău Re-Connect” a urmărit stabilizarea fluxului de pasageri și menținerea rutelor existente și în sezonul de iarnă IATA 2023-2024.
Acest obiectiv a fost atins, reușind chiar majorarea frecvențelor de operare și creșterea cu 35% a numărului de pasageri estimat inițial de la 150.000 de pasageri pe an la peste 200.000 de pasageri pe an, potrivit aeroportului băcăuan.
În urma stabilizării fluxurilor de pasageri și a menținerii destinațiilor operate în sezonul de vară IATA 2023, s-a decis trecerea la următoarea etapă de restabilire a conectivității.
Această etapă a proiectului „Bacău Re-Connect” prevede creșterea numărului de destinații ce urmează a fi operate în sezonul de vară IATA 2024 de la și spre aeroportul din Bacău.
Pentru a stimula intenția companiilor aeriene de a relansa unele destinații populare sau de a deschide noi rute de la aeroportul „George Enescu” din Bacău, a rezultat necesitatea aprobării schemei de ajutor de minimis, în valoare totală de 600.000 euro.
Schema de minimis vizează un sprijin financiar acordat pentru relansarea/lansarea a trei destinații spre aeroportul băcăuan.
Propunerea vizează atragerea unui număr maxim de trei companii aeriene, cu un buget de până la 200.000 euro per companie aeriană, iar principalele rute avute în vedere în mod prioritar sunt cele ale căror deservire a fost întreruptă începând cu luna septembrie 2022.
Schema de minimis devine activă începând cu trimestrul patru al anului 2023, transmite aeroportul „George Enescu” din Bacău.
În prezent, spre și dinspre aeroportul din Bacău operează zboruri comerciale doar companiile aeriene AeroItalia (spre Roma FCO) și Wizz Air (spre Milano MXP și Londra LTN).
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.