Știri
Îmi place

Aeroportul Otopeni nu a reușit să depășească traficul de pasageri înregistrat pe aeroporturile din Varșovia sau Budapesta

24 februarie 2016
4602 Vizualizări
0 Comentarii
citire în 2 minute
Aeroportul Otopeni nu a reușit să depășească traficul de pasageri înregistrat pe aeroporturile din Varșovia sau Budapesta

Cea mai mare creştere a numărului de pasageri în 2015 a avut-o aeroportul din Budapesta, „sediul central“ al Wizz Air, care a consemnat un plus de 12,5%.

Aeroportul Internaţional Henri Coandă (OTP) a înregistrat în 2015 a doua cea mai mare creştere a numărului de pasageri din regiune, depăşind ca avans Varşovia sau Sofia, arată o analiză a ZF pe baza datelor de pe site-urile terminalelor. Cu toate acestea, aeroportul Otopeni, care a avut anul trecut circa 9,3 milioane de pasageri, rămâne în spatele aeroporturilor Chopin din Varşovia sau al celui din Budapesta, care au avut anul trecut un trafic mult mai mare.

De remarcat este faptul că Aeroportul Internațional Henri Coandă înregistrează în continuare o creștere a numărului de pasageri, acest lucru datorându-se atât companiilor low-cost care oferă prețuri avantajoase, dar și majorării numărului de turişti care ajung în Bucureşti.

Citește și  Ryanair deschide o nouă bază aeriană pe Aeroportul Otopeni

„Este greu pentru România să concureze cu ţări precum Italia, Spania sau Grecia din punctul de vedere al turismului. Însă, România are posibilitatea de a creşte numărul de turişti în următorii ani. Mulţi europeni caută locuri noi pe care să le viziteze şi pot spune: hai să mergem în Bucureşti“, a declarat Michael O’Leary, CEO al companiei low-cost Ryanair.

Același manager spunea că aeroportul din Bucureşti (Otopeni) are potenţial pentru a fi tranzitat de 40 de milioane de pasageri într-un an.

Companiile Ryanair sau Wizz Air au ridicat în ultimii ani miza pe România unde se bat pe introducerea de noi rute şi intrarea pe noi aeroporturi, cursele interne devenind o nouă provocare a transportatorilor aerieni.

sursa: zf.ro

 

 

Ți-a plăcut acest articol? Arată-le și prietenilor tăi, sharing is caring!

BoardingPass

348 postări
0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline
Pentru a fi la curent cu toate noutățile, dă LIKE paginii noastre de Facebook și vei vedea rapid fiecare știre pe care o vom publica.
Inline
Pentru a fi la curent cu toate noutățile, dă LIKE paginii noastre de Facebook și vei vedea rapid fiecare știre pe care o vom publica.