Animawings a anunțat oficial lansarea în octombrie 2025 a rutelor de la aeroporturile din București, Cluj Napoca și Iași spre aeroportul din Istanbul (Turcia).
Compania aeriană românească va zbura regulat începând cu luna octombrie 2025 din capitala României, Cluj Napoca și Iași spre Istanbul (Turcia).
Zborurile dintre București și cel mai aglomerat aeroport din Turcia vor fi inaugurate în data de 8 octombrie 2025 și vor fi operate lunea, miercurea, joia, vinerea și duminica.
Tot în data de 8 octombrie 2025 va fi inaugurată și ruta Animawings dintre Iași și Istanbul. Aceasta va fi operată în zilele de luni, miercuri și vineri.
Pe lângă cele două rute, începând cu data de 16 octombrie 2025, Animawings va zbura regulat în fiecare zi de joi și duminică între Istanbul și Cluj Napoca.
Pe cele trei rute noi anunțate, dintre București, Iași și Cluj Napoca și Istanbul, compania aeriană românească va fi în competiție directă cu Turkish Airlines, Pegasus Airlines și Wizz Air.
Biletele de avion pentru zborurile Animawings din București, Cluj Napoca și Iași spre aeroportul din Istanbul (Turcia) sunt disponibile pentru rezervare pe site-ul companiei aeriene.
Animawings a mai solicitat aprobări pentru alte două rute din România către Istanbul, detalii aici, și a anunțat deja zboruri și din Craiova și Timișoara spre Istanbul.
» 🏢 Detalii complete despre compania aeriană Animawingsnou
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.