Emirates – peste 40 de noi destinații în anul 2016

Operatorul Emirates a anunțat la sfârșitul anului 2015 noile destinații pentru anul în curs, compania punând la dispoziția călătorilor noile modele de aeronave A380. 

Începând cu anul 2016, compania Emirates a anuțat că va opera curse zilnice către: Perth (Australia, 1 mai 2016), Dusseldorf (Germania, 1 iulie 2016), Madrid (Spania, 1 august) și Copenhaga (Danemarca, 1 decembrie 2016).

De asemenea, rețeaua companiei se va extinde în premieră către destinații precum: Praga (Cehia, 1 iulie), Taipei (Taiwan, 19 iulie), Orlando (SUA, 1 septembrie), Bruxelles (Belgia, 18 septembrie) și Sao Paulo (Brazilia, 14 noiembrie).

Aeronavele folosite pentru aceste rute vor fi Airbus A380, la ora actuală fiind cele mai mari avioane de pasageri din lume aflate în producție de serie. În timpul călătoriei pasagerii dispun de Wi-Fi, pot trimite SMS-uri sau chiar e-mail-uri de pe telefoanele personale.

Grupul Emirates este cel mai mare operator aerian din Orientul Mijlociu, efectuând peste 3.300 de zboruri săptămânale către aproximativ 148 de orașe din 78 de țări, rețeaua acoperind toate cele șase continente .

sursa: emirates.com

 

 

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Finnair a semnat pentru închirierea a patru aeronave A321 cu o companie din Singapore

Articolul următor

Destinații noi cu plecare de pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share