La ceas aniversar
Aventuri

La ceas aniversar

1 noiembrie 2016
16457 vizualizări
0 comentarii
citire în 6 minute

Uneori în blogging, ca și în viață, se întâmplă să rămâi fără cuvinte. Mie mi se întâmplă atunci când trebuie să vorbesc despre mine sau despre lucruri care mă pasionează și mai ales atunci când trebuie să vorbesc frumos despre mine. Cum ar fi despre realizările mele, despre lucruri pe care eu știu sigur că le fac bine și aș vrea să le prezint prin ochii mei celorlalți. Așa că astăzi vreau să vorbesc eu în numele lui Gabriel, despre aviație, pasiunea pentru aviație și blogging.

La un an de la înființarea boardingpass.ro, după numeroase călătorii, muncă de cercetare și investit în pasiunea pentru zbor, riști să te emoționezi și deși nu se simte în scris, să te bâlbâi. Cum e un aviation geek? Habar nu am! Pentru că eu iubesc cuvintele și uneori partenerii mei de conversație mă surprind cu lucruri despre care ar trebui să le știu din prisma jobului. Job despre care m-am ferit să spun public foarte multe și acum sunt nevoită să recunosc că am plâns în hohote în weekend urmărind live-uri de la pensionarea A310. Nu poți să rămâi rece când vezi afecțiunea și patriotismul semenilor tăi concretizat în aplauzele specifice oricărei aterizări. Pasiunea pentru aviație te consumă, ți se insinuează în suflet și rămâne acolo toată viață. Asta știu sigur! Și dacă ar fi să fac un top al lucrurilor pe care le iubesc la aviație, ar fi cam așa:

1. Pe primul loc este rigoarea și precizia oricărei proceduri, iar o persoană analitică înțelege și rezonează foarte bine cu asta. Totul e clar, nu e loc de interpretări, fiecare își asumă rolul lui și sarcinile. Într-o companie aeriană nu ești ca într-o familie, deși poți să ai rude ca și colegi de muncă. Într-o companie aeriană știi că rolul tău e însemnat indiferent dacă ești la Tehnic, Zbor sau Vânzări, iar partea cu „well oiled machine” trebuie să funcționeze. Deși pare contradictoriu, exact asta ne atrage zilnic la serviciu, senzația că rezultatele muncii tale se văd în timp real. Nu există job ideal așa cum nimic nu este perfect în lumea asta, dar cariera într-o astfel de companie începe cu manualul IATA numit General Rules. Acolo găsești înțelepciunea oamenilor care au uniformizat această industrie și care o fac cu totul specială. Este singura industrie în care ești coleg cu toate țările din lume, de parcă ascunzi un secret care te face special. Și da, aviația te marchează pentru toată viața.

2. Pe locul doi sunt avioanele, jucării pentru oameni mari. O să țin minte toată viața cum am scos ca la semnal telefoanele să pozăm un avion deosebit, iar colegele mai în vârstă au râs de noi ăsția tineri. E ridicol să mai urmărești cu privirea un avion când zilnic vezi avioane și totuși te oprești, îl petreci cu privirea și zâmbești nostalgic. Eu așa fac, dar sunt alții care aleg să descopere cât mai mult din aceste fascinante „flying machines” și își dedică viața acestora.

3. Deși pe ultimul loc, zborul e cu adevărat inspirația fiecărui aviation geek din noi. Nu o să zbori niciodată suficient de mult cât să nu mai aștepți cu nerăbdare golul din stomac. Pentru că abia atunci ne dăm seama că suntem cu adevărat stăpânii cerului și așa cum zicea Leonardo Da Vinci: „For once you have tasted flight you will walk the earth with your eyes turned skywards, for there you have been and there you will long to return.”

În loc de concluzie: Gabriel, God speed. Și în română: Privește cerul! Tot timpul se întâmplă ceva interesant acolo. 🙂

Cu drag,
Irina de la TAROM

FOTO: Adrian Rădulescu

Ți-a plăcut acest articol? Arată-le și prietenilor tăi, sharing is caring!

BoardingPass

348 postări
0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *