Șase dintre cei șapte membri ai Consiliului de Administrație (CA) al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) au fost suspendați din funcții de Tribunalul Ilfov pe motive de legalitate.
Membrii desemnați de Ministerul Transporturilor în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) au fost suspendați din funcție printr-o decizie a Tribunalului Ilfov.
Instanța a stabilit în 9 ianuarie 2025 că numirile a șase membri ai Consiliului de Administrație au fost făcute nelegal, însă hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Decizia a fost luată în urma unei acțiuni în instanță inițiată de Fondul Proprietatea, acționar minoritar al CN Aeroporturi București, potrivit G4Media.
În vara anului 2024, Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) și-a desemnat conducerea „corporatistă”, iar din cei șapte membri ai Consiliului de Administrație, cinci erau funcționari publici.
Acest lucru a dus la încălcarea legii guvernanței corporative, care permite ca cel mult doi funcționari publici să ocupe poziții în Consiliile de Administrație ale companiilor de stat.
Cei șase membri suspendați ai Consiliului de Administrație sunt Corneliu Felix Ardelean, Mirela Birchi, Georgeta Bumbac, Gabriel Constantin Bunduc, Eduard Bachide și Florin Cosmin Mihălțan.
Despre legăturile acestora cu clasa politică am scris pe BoardingPass la momentul numirii lor cu mandat întreg, după ce majoritatea acestora au făcut parte în CA-ul CNAB cu mandate interimare.
Al șaptelea membru al CA-ului Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) este Diaconu Cătălin și a fost numit în funcție de Fondul Proprietatea, acționar CNAB.
Remunerația lunară brută a membrilor Consiliului de Administrație al CNAB, entitate care administrează cele două aeroporturi ale capitalei, este de 12.656 lei.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.