Norwegian va inaugura în sezonul de vară al anului 2026 prima sa rută regulată spre aeroportul „Avram Iancu” din Cluj Napoca.
Compania aeriană scandinavă a anunțat oficial a patra sa rută regulată spre România și prima rută spre al doilea cel mai aglomerat aeroport din țara noastră.
Potrivit Norwegian, aceasta va opera zboruri comerciale regulate de la aeroportul din capitala Danemarcei spre aeroportul „Avram Iancu” din Cluj Napoca.
Noua rută va fi inaugurată în data de 28 iunie 2026 și va fi operată cu o frecvență de două zboruri pe săptămână, în zilele de miercuri și duminică.
Norwegian o să zboare pe această rută până la finalul lunii octombrie 2026, însă momentan pot fi rezervate bilete doar până la începutul lunii august 2026.
Zborurile vor avea o durată de aproximativ două ore și vor fi operate cu un mix de avioane de tip Boeing 737-800NG și Boeing 737 MAX 8.
Biletele de avion pentru această nouă rută din rețeaua Norwegian sunt deja disponibile pentru rezervare pe site-ul companiei aeriene scandinave.
Norwegian vinde, de asemenea, bilete inclusiv spre alte destinații din rețeaua sa, cu escală pe aeroportul din capitala Danemarcei.
Între aeroporturile din Cluj Napoca și Copenhaga (Danemarca) nu mai operează sau și-a anunțat intenția să opereze zboruri regulate nicio altă companie aeriană.
Compania low-cost Norwegian mai operează zboruri comerciale regulate spre și dinspre România pe trei rute, conectând Bucureștiul cu capitalele Oslo (Norvegia), Stockholm (Suedia) și Helsinki (Finlanda).
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.