BoardingPass.ro is for sale! Contact us

EXCLUSIV Revine Delta Air Lines în România?

Foto: Wolfgang Küchler

Delta Air Lines a inițiat demersuri pentru înregistrarea mărcii „Delta” în România, la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).

Compania aeriană americană Delta Air Lines a depus, la finalul lunii octombrie 2025, o cerere oficială pentru înregistrarea mărcii sale comerciale la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).

Deși aceasta nu a făcut public niciun plan privind reluarea zborurilor regulate către România, demersul de la OSIM poate însemna un prim pas pentru o posibilă revenire a Delta pe rute directe între Statele Unite și România.

Delta a operat anterior zboruri directe între București (OTP) și New York (JFK), începând din 2007. Ruta a devenit sezonieră în 2008 și a fost suspendată în 2009, pe fondul crizei economice globale și al presiunii concurențiale de pe piața transatlantică.

În prezent, România nu are zboruri directe operate de o companie americană. Prin urmare, orice semn că una dintre cele mai mari companii aeriene din lume își protejează marca pe teritoriul României stârnește interesul industriei.

Înregistrarea unei mărci la OSIM oferă unei companii drepturi legale de utilizare exclusivă a identității sale comerciale pe piața locală și poate reprezenta un prim pas către activități concrete: deschiderea unui birou, lansarea de campanii promoționale, încheierea de parteneriate sau chiar anunțarea unor zboruri.

Totuși, un specialist în proprietate intelectuală consultat de BoardingPass subliniază că astfel de inițiative pot fi și măsuri preventive, prin care o companie își rezervă marca pentru a preveni utilizarea neautorizată, fără a fi implicată neapărat într-un proiect operațional imediat.

Însă, compania aeriană americană a mai avut mărci înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) în perioada în care a zburat spre și dinspre țara noastră.

Pentru pasagerii români, o eventuală revenire a Delta ar aduce o nouă opțiune pentru zboruri directe spre SUA, conexiuni mai bune către alte destinații din America de Nord și Latină, dar și presiune competitivă asupra tarifelor transatlantice.

În ultimii ani, Delta Air Lines a revenit ocazional în România, operând câteva zboruri neregulate (charter) spre și dinspre aeroportul din Constanța pentru guvernul american.

În prezent, singurele zboruri directe între România și Statele Unite sunt operate de HiSky, pe ruta dintre aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București și aeroportul JFK din New York (SUA).

Compania aeriană românească și-a anunțat recent extinderea rețelei în America de Nord, urmând să lanseze zboruri regulate între capitala României și Chicago începând din iunie 2026, detalii aici.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.



Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Companiile aeriene nu sunt interesate de subvențiile de la Târgu Mureș

Articolul următor

NOU Am relansat abonamentul BoardingPass Plus

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • a accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • a fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share