Wizz Air va inaugura cinci rute noi pe care le va opera din capitala România spre destinații din Germania, Italia, Polonia și Portugalia începâd cu luna octombrie 2025.
Compania low-cost maghiară va zbura de la aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București spre aeroportul din Koln (Germania) din 26 octombrie 2025.
Zborurile Wizz Air de pe această rută vor fi disponibile de patru ori pe săptămână, în firecare zi de luni, miercuri, vineri și duminică.
În 26 octombrie 2025, compania maghiară va inaugura ruta dintre cel mai mare aeroport din România și aeroportul din Brindisi (Italia). Această rută va fi operată miercurea și duminica.
Două zile mai târziu, în 28 octombrie 2025, Wizz Air va inaugura o altă rută spre Italia, între aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București și aeroportul din Pescara.
Pe această rută, Wizz Air va opera un total de trei zboruri pe săptămână, în fiecare zi de marți, joi și sâmbătă.
A patra rută pe care compania maghiară o va inaugura de la București la finalul lunii octombrie 2025, mai precis în 27 octombrie, va fi cea dintre capitala României și aeroportul din Gdansk (Polonia). Ruta va fi operată lunea și vinerea.
Ruta București – Porto (Portugalia) va fi operată de Wizz Air începând cu data de 28 octombrie 2025, iar zborurile vor fi disponibile în fiecare zi de marți, joi și sâmbătă.
Biletele de avion pentru zborurile companiei low-cost de pe cele cinci rute noi sunt deja disponibile pentru rezervare pe site-ul companiei aeriene Wizz Air.
De asemenea, pe lângă aceste cinci rute, Wizz Air va mai inaugura la finalul lunii octombrie 2025 și ruta dintre capitala României și Bratislava, capitala Slovaciei, detalii aici.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.