Analiză 30% dintre zborurile Wizz Air din România au avut întârziere în ultimele 3 luni

Airbus A320neo Wizz Air (HA-LJA) / Foto: Stein Olsen

Trei din zece zboruri operate de Wizz Air spre și dinspre România în ultimele trei luni au avut întârzieri de minim 30 de minute.

Compania low-cost maghiară a operat în perioada 15 iunie – 12 septembrie un total de 15 mii de zboruri pe 182 de rute spre și dinspre 11 aeroporturi românești.

Aproximativ 4.400 dintre cele 15 mii zboruri operate în ultimele trei luni au înregistrat întârzieri de cel puțin 30 de minute, potrivit datelor analizate de BoardingPass.

Pasagerii care au călătorit cu Wizz Air spre și dinspre cele mai mari două aeroporturi românești au fost cei mai afectați de întârzieri și anulări.

Pe rutele companiei low-cost spre și dinspre București și Cluj Napoca au fost înregistrate aproximativ 2.800 de zboruri întârziate, ceea ce reprezintă 65% din numărul total de zboruri întârziate ale Wizz Air pe rute spre/dinspre România în ultimele trei luni.

Cu toate acestea, o rată de peste 40% a zborurilor întârziate au înregistrat-o rutele spre și dinspre aeroporturile:

– Constanța (59% dintre zboruri au avut întârziere);
– Satu Mare (56% dintre zboruri au avut întârziere);
– Bacău (41% dintre zboruri au avut întârziere);
– Suceava (40% dintre zboruri au avut întârziere).

Potrivit datelor analizate de BoardingPass, pe toate cele 182 de rute spre și dinspre România pe care Wizz Air a zburat în perioada 15 iunie – 12 septembrie 2022 a fost înregistrat cel puțin un zbor care a avut o întârziere de peste 30 de minute.

Pe lângă zborurile întârziate, aproximativ 125 de zboruri care erau programate să fie operate de Wizz Air spre și dinspre țara noastră în aceeași perioadă au fost anulate.

O mare parte din aceste zboruri au fost anulate cu doar câteva ore sau zeci de minute înainte de ora programată pentru decolare.

Aeroporturile unde compania low-cost a anulat în ultimele trei luni cele mai multe zboruri sunt București (46 de zboruri), Cluj Napoca (26 de zboruri) și Timișoara (18 zboruri).

Pasagerii a căror zboruri au fost anulate sau au ajuns cu cel puțin trei ore la destinație sunt eligibili pentru a obține până la 600 de euro sub formă de compensații de la compania low-cost.

Zboruri spre/dinspre România operate de Wizz Air în perioada 15 iunie – 12 septembrie 2022
Sursă date: Flightradar24 / Analiză date: BoardingPass
AeroportTotal zboruriZboruri întârziateZboruri anulateRute operateZboruri întârziate (%)
București5.4521.860466334.12%
Cluj Napoca3.062938264130.63%
Iași1.62040262224.81%
Timișoara1.116310181727.78%
Suceava5422188740.22%
Bacău50220612841.04%
Craiova183419261110.47%
Sibiu5081462728.74%
Târgu Mureș27692433.33%
Constanța4426159.09%
Satu Mare4626156.52%
Total15.0024.41612418229.44%
Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Benzile de bagaje de la aeroportul Henri Coandă vor fi înlocuite

Articolul următor

Foto Austrian Airlines a recepționat primul său Airbus A320neo

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share