BoardingPass.ro is for sale! Contact us

22 țări noi au fost adăugate pe lista celor pentru care se renunță la izolare

Aeroportul Henri Coandă din București / Foto: BoardingPass

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a publicat lista actualizată cu toate țările pentru care se elimină obligativitatea carantinei sau autoizolării la domiciliu pentru cetățenii care revin în România începând de marți, 7 iulie.

Lista publicată de autorități cuprinde acum 32 de țări din Europa, cu 10 mai mult decât săptămâna trecută, și 12 din afara Europei. Lista va fi actualizată săptămânal de către Institutul Național pentru Sănătate Publică.

De asemenea, autoritățile române transmis că operatorii aerieni vor putea relua zborurile comerciale regulate către și dinspre aceste țări:

Zborurile comerciale regulate dintre România și țările care nu se află pe lista verde vor rămânea cel mai probabil suspendate.

Lista cu ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină sau izolare obligatorii la sosirea în România se actualizează săptămânal de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16:00, în vederea introducerii sau ștergerii din listă a unor ţări.

Documente oficiale

[pdf-embedder url=”https://boardingpass.ro/wp-content/uploads/Lista-Statelor-exceptate-de-la-masura-de-carantina_6.07.2020.pdf” title=”Lista Statelor exceptate de la masura de carantina (6.07.2020)”] [pdf-embedder url=”https://boardingpass.ro/wp-content/uploads/combinepdf.pdf” title=”Lista țărilor exceptate de la carantină la sosire în România (6 iulie)”]
Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
un comentariu
  1. De ce sau reluat zborurile cu Spania Italia Germania și nu cu Turcia. La cazuri de covid Italia și Spania dețineau supremația. Acum sunt verzi pentru ca asa vrea Uniunea Europeană. De ce Uniunea Europeană nu lasă să se reia zborurile din Turcia in România. Sunt foarte mulți romani în Turcia. Ca sa ajungem acasă trebuie sa stam în izolare. Cea mai mare prostie. Turcii au deschis zborurile și cu America. Anglia a trecut Turcia ca tara sigura pe când România nu. Atunci de ce nu deschid romanii granița cu Turcia, este ceva ce nu se poate explica. A deschis cu China unde numărul de bolnavi creste. Asta nu e de înțeles pentru o minte sănătoasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Consiliul Județean Sibiu sprijină cu 1.79 milioane lei Aeroportul Sibiu

Articolul următor

Din 7 iulie pot fi reluate zborurile către majoritatea țărilor din Europa

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • a accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • a fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share