BoardingPass.ro is for sale! Contact us

+600 de avioane Airbus afectate de o problemă de calitate la fuselaj

Airbus verifică peste 600 de avioane din familia A320 după descoperirea unor defecte de calitate la unele panouri instalate pe fuselajele avioanelor.

Producătorul european de avioane se confruntă cu o nouă provocare pe linia de producție, după ce inginerii săi au identificat defecte de calitate la un număr notabil de panouri de fuselaj.

Această descoperire forțează Airbus să pregătească o serie amplă de inspecții a peste 600 de avioane, inspecție care afectează negativ atât ritmul de producție, cât și programul său de livrări.

O prezentare internă consultată de Reuters arată că 628 de avioane din familia A320 necesită astfel de verificări. Dintre acestea, 168 sunt deja livrate și active în serviciul comercial, iar alte 245 se află în stadii mai avansate de asamblare.

De asemenea, aproximativ 100 de avioane afectate au fost deja asamblate și programate să fie livrate clienților până la finalul acestui an, în timp ce alte 215 unități ar fi în etapa timpurie de asamblare, potrivit Reuters.

Documentul prezentat mai multor companii aeriene mai indică faptul că Airbus a identificat probleme de grosime la panouri instalate sau care ar urma să fie instalate în mai multe secțiuni din fuselajele avioanelor și în alte secțiuni structurale.

Producătorul european de avioane a confirmat oficial miercuri că problema afectează atât avioanele aflate în diferite stadii de producție, cât și unele deja livrate companiilor aeriene, dar nu a comentat cifrele prezentate de Reuters.

Potrivit The Air Current, eventualele reparații pot dura trei până la cinci săptămâni, ceea ce riscă să perturbe fluxul normal de lucru și să necesite suplimentarea personalului tehnic.

Defectele provin din grosimea incorectă a unor panouri metalice, rezultată în urma proceselor de întindere și frezare efectuate de furnizorul spaniol Sofitec Aero, anunță Wall Street Journal.

Situația pune presiune suplimentară pe lanțul de producție și pe programul de livrări al Airbus, deja afectat de întârzieri, iar pentru anul 2025 producătorul estimează că va livra 790 de avioane, cu circa 30 mai puține decât estimările anterioare.

Niciun avion din flotele companiilor aeriene din țara noastră nu este afectat de această problemă, cele mai noi avioane din familia Airbus A320 au fost livrate către HiSky în urmă cu câțiva ani, fiind vorba despre două Airbusuri A321neoLR.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.



Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

EXCLUSIV O firmă poloneză a cumpărat o companie aeriană românească

Articolul următor

NOU Am relansat abonamentul BoardingPass Plus

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • a accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • a fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share