Dan Air a transportat peste 30.000 de pasageri în primul an de operare a rutei regulate dintre București și Damasc, capitala Siriei, iar grad mediu de ocupare a fost de 88%.
Pe 15 iunie 2025, Dan Air a devenit prima companie aeriană din Uniunea Europeană care a reluat zborurile regulate directe dintre România și Siria, după aproape 14 ani în care statul din Orientul Mijlociu nu a avut conexiuni aeriene regulate cu spațiul comunitar.
În primul an de operare, compania a transportat peste 30.000 de pasageri pe ruta București – Damasc – București și a înregistrat un grad mediu de ocupare de 88% pe zborurile dintre cele două capitale.
În primul an de operațiuni, Dan Air a menținut indicatori ridicați de punctualitate, în ciuda situației de securitate din regiune și a restricțiilor care au afectat traficul aerian din zonă.
Potrivit datelor prezentate de compania aeriană, 98% dintre zboruri au fost efectuate la timp, iar restul de 2% au avut întârzieri mai mici de trei ore.
De asemenea, 91% dintre zboruri au fost operate de pe aeroportul din Damasc, în timp ce 9% au fost mutate temporar pe aeroportul din Aleppo, în perioadele în care aeroportul din capitala Siriei a fost temporar închis.
La un an de la lansarea zborurilor regulate dintre România și Siria, Dan Air anunță și extinderea operațiunilor și introducerea unei a doua destinații permanente în această țară.
Începând cu 1 iulie 2026, compania aeriană românească va efectua zboruri regulate atât către Damasc, cât și către Aleppo, devenind singura companie aeriană din Uniunea Europeană care deservește simultan cele două mari orașe siriene.
Extinderea operațiunilor din Siria are loc într-un context favorabil pentru compania aeriană. În 2025, Dan Air a transportat peste 272.000 de pasageri, cu peste 30% mai mulți decât în anul precedent, și a înregistrat o rată de punctualitate de 98%.
În prezent, Dan Air operează zboruri între București și Damasc în fiecare miercuri și duminică. Din 1 iulie 2026, aceeași frecvență de operare va fi disponibilă și pentru ruta București – Aleppo, cu două zboruri săptămânale, programate în zilele de miercuri și duminică.
Biletele de avion pentru zborurile Dan Air pentru ambele destinații din Siria sunt disponibile prin canalele de vânzare ale companiei aeriene românești.
» 🏢 Detalii complete despre compania aeriană Dan Airnou
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.











