ACCIDENT – Un avion Metrojet (Rusia) s-a prabușit în Peninsula Sinai – 227 de morți

În această dimineață, în jurul orei 6:13am (România), un avion Airbus A321 care opera zborul 7K9268‬ al companiei rusești Metrojet din resortul Sharm el-Sheikh (Egipt) către St. Petersburg (Rusia) s-a prăbușit în Peninsula Sinai la numai aproximativ 23 de minute de la decolare.

La bordul aeronavei s-au aflat 224 de persoane, dintre care 7 membri ai echipajului, 17 copii, iar restul 200 fiind adulți. Conform informațiilor oficiale transmise de guvernul egiptean, nu există, din păcate, niciun supraviețuitor.

Cauzele accidentului sunt neclare încă, însă echipele de salvare ajunse la fața locului au recuperat cutiile negre ale aeronavei, lucru care va oferi o posibilă cauză în zilele ce urmează.

O primă informație ar fi faptul că piloții au anunțat o problemă tehnică și au cerut schimbarea rutei, la scurt timp după acest anunț către turnul de control avionul a dispărut de pe radar și a început un picaj de 6000 feet/minut (aproximativ 2000m).

În imaginile de mai jos se poate vedea traseul și evoluția zborului, altitudine și viteza de deplasare.

IMG_1096

Aeronava de tip Airbus A321, înmatriculată în Rusia ca EI-ETJ a fost configurată cu o singură clasă de calatorie și a intrat în serviciul comercial al Metrojet la data de 1 mai 2012.

Acest articol va fi updatat în dată ce apar noi informații.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul următor

Aeroportul Iași a inaugurat Terminalul 3 și noi rute internaționale

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share