Aeroportul din Iași impune restricții de operare din cauza aglomerației

Aeroportul din Iași a luat o serie de măsuri pe termen scurt pentru a optimiza procesarea pasagerilor, având în vedere creșterea semnificativă a traficului aerian.

Creșterea galopantă a numărului de pasageri care tranzitează aeroportul ieșean forțează conducerea acestuia să impună măsuri temporare menite să ducă la gestionarea mai ușoară a traficului aerian.

Potrivit aeroportului, în programul din această vară la Iași nu vor mai fi acceptate zboruri charter în intervalele roșii, când e imposibil să poată procesa zboruri suplimentare, ținând cont de capacitatea limitată a terminalului T3.

Totodată, la aeroportul din Iași vor fi instalate uși suplimentare la Sosiri, ce vor asigura linii prioritare pentru familiile cu copii, bătrâni și persoane cu dizabilități, precum și o ușă dublă glisantă la intrarea în terminal, în zona de check-in, care va fi separată fizic de zona de acces către filtrele de securitate.

O copertină va fi instalată în zona Sosiri pentru a proteja de caniculă și ploaie pasagerii ce aterizează și așteaptă să intre în T3, anunță aeroportul ieșean.

Copertina și rândul celor care se pregătesc pentru verificarea documentelor la Poliția de Frontieră vor fi poziționate în fața terminalului T2, pentru a se evita intersectarea cu pasagerii ce așteaptă îmbarcarea, fără a afecta accesul acestora pe platformă, la T2.

De asemenea, nu vor mai avea acces până în fața terminalului microbuzele și mașinile 8+1 care fac transport ocazional către Republica Moldova.

Totodată, a fost suplimentat numărul agenților de securitate pentru o gestionare mai eficientă a fluxurilor de pasageri și au fost angajați inclusiv însoțitori pentru persoanele cu mobilitate redusă.

De curând s-a aprobat o nouă organigramă în Consiliul de Administrație al aeroportului, prin care schema de personal a aeroportului din Iași să fie mărită cu 40%, urmând ca aceasta să fie supusă aprobării și în plenul Consiliului Județean, în decursul lunii iunie 2023.

Anul aceasta aeroportul din Iași va avea o creștere a traficului de peste 50% față de anul 2022 și vor fi finalizate lucrările din cel mai amplu proiect de dezvoltare și modernizare al acestuia.

În 2023 estimăm să avem 2,3 – 2,5 milioane de pasageri, iar anul viitor ne-am putea îndreptă spre ținta de 3 milioane de pasageri. Însă, obiectivul principal al echipei IASI Airport este să ofere un aeroport modern care să asigure o experiență reconfortantă pasagerilor ce aleg Iașul”, declară Romeo Vatră, directorul Aeroportului Iași.

Noul terminal va fi recepționat la finalul acestui an, iar anul viitor vom putea primi și pasagerii. Vor exista șase filtre de control acces, 20 de birouri check-in, opt kiosk-uri pentru self check-in, șapte porți de îmbarcare, trei fiind prevăzute cu aviobridge-uri, un VIP Lounge și un Business Lounge,” a adăugat acesta.

De asemenea, noul terminal va dispune de cel mai performant sistem de procesare a bagajelor, cu redundanță de minimum 50%, va avea peste 2.000 mp de spații comerciale și o parcare nouă de aproximativ 600 locuri.

În plus, anul acesta va fi dată în lucru o a doua parcare, de lunga durată, cu peste 200 locuri, va începe reconfigurarea T3 în terminal pentru curse interne și se va încerca identificarea investitorilor interesați pentru operarea în regim cargo, în T2.

În prezent, companiile aeriene Austrian Airlines, HiSky, Ryanair, TAROM și Wizz Air operează zboruri comerciale regulate din Iași spre 24 de destinații.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Star Alliance are un nou director general

Articolul următor

EXCLUSIV Wizz Air intenționează să zboare din Craiova spre Istanbul

Articole similare

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share