Aeroportul Iași a prezentat oficial noul terminal T4

Aeroportul din Iași devine al doilea cel mai mare aeroport din România odată cu inaugurarea noului terminal T4, care a fost prezentat oficial în 23 ianuarie 2024.

Miercuri a avut loc prezentarea oficială al noului terminal T4 al aeroportului Iași, în urma unei investiții de peste 400 de milioane de lei, prin care anual pot trece 3,5 milioane de pasageri.

În 2021, autoritățile locale au demarat proiectul de extindere și modernizare a infrastructurii aeroportuare a județului Iași la standarde europene, proiect datorită căruia aeroportul Iași devine al doilea cel mai mare aeroport din România cu o suprafață peste 31.000 de mp.

Noul terminal T4 a fost construit de la zero în doar un an de zile. Proiectul a beneficiat de finanțare din fonduri europene (85%), contribuția de la bugetul de stat (13%) și contribuția din bugetul propriu (2%), conform datelor oficiale.

În doar 14 luni de la debutul lucrărilor, astăzi avem la Iași un aeroport complet nou, cu un terminal de 10 ori mai mare, dotat cu echipamente de ultimă generație și facilități în premieră, menite să îmbunătățească experiența de călătorie a pasagerilor și să crească atractivitatea aeroportului pentru companiile aeriene”, declară Romeo Vatră, directorul aeroportului ieșean.

Primii pasageri vor fi îmbarcați și debarcați la noul terminal al aeroportului din Iași în data de 31 martie 2024, afirmă directorul aeroportului: „provocarea noastră, în perioada imediat următoare, după finalizarea procedurii de recepție, va fi operaționalizarea cât mai rapidă a noului terminal, astfel încât să îl putem deschide pe 31 martie, odată cu intrarea României în Schengen pe calea aeriană, adică mai devreme decât era stabilit inițial”.

După operaționalizarea sa, terminalul T3 al aeroportului va prelua zborurile în zonele non-Schengen, iar din terminalul T4 vor fi deservite zborurile în țările din spațiul Schengen, precum și zborurile interne.

De asemenea, formalitățile de check-in și controalele de securitate pentru toate zborurile se vor realiza exclusiv în terminalul T4, iar transferul din T4 în T3, al pasagerilor care vor călători în zonele non-Schengen, se va face printr-o pasarelă special amenajată care leagă cele două terminale.

Noul terminal T4 al aeroportului din Iași are trei niveluri, șapte porți de îmbarcare, 20 de ghișee de check-in și 8 sisteme de self check-in. Cu o suprafață de peste 31,000 metri pătrați, terminalul T4 este de 13 ori mai mare decât terminalul T3 al aeroportului ieșean.

Noul terminal este dotat și cu trei poduri pentru îmbarcarea și debarcarea pasagerilor, acesta fiind al doilea terminal de aeroport din țara noastră dotat cu astfel de facilități.

Aeroportul din Iași are în apropiere și un parc fotovoltaic care asigură 20% din consumul de energie și o parcare care a fost extinsă în ultimele luni cu 600 de locuri.

Odată cu această expansiune, aeroportul din Iași va avea și o nouă identitate vizuală, aceasta urmând să fie prezentată public în decursul lunii februarie 2024.

În anul 2023, aeroportul ieșean a fost tranzitat de 2,338,377 pasageri, numărul acestora fiind în creștere cu 52% față de anul 2022, an în care a înregistrat 1,538,585 pasageri, și cu 78% mai mare față de anul antepandemic.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
un comentariu
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

EXCLUSIV Animawings (România) va avea în flotă un nou tip de avion

Articolul următor

HiSky va zbura între Chișinău și Hamburg din mai 2024

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share