Știri
Îmi place

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a sărbătorit 1 milion de pasageri în 2016

10 august 2016
10845 Vizualizări
0 Comentarii
citire în 4 minute
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a sărbătorit 1 milion de pasageri în 2016

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a sărbătorit pasagerul cu numărul 1 milion, cu o lună mai devreme comparativ cu anul 2015, ca urmare a unui trend pozitiv de creștere a numărului de pasageri înregistrat în primele 8 luni ale anului 2016.

În primele 8 luni ale anului 2016 de pe aeroport au fost deschise 10 destinații noi, a crescut frecvenţa zborurilor pe rutele existente, iar alte 3 companii aeriene au demarat zboruri de la Cluj: Lot, Blue Air și Atlasglobal.

1_mil_pax_3Astfel, Aeroportul Internațional Cluj atinge pentru a 6-a oară în istoria sa pragul de 1 milion de pasageri înregistrați într-un an calendaristic. Pasagerul cu numărul 1 milion, Domnul Marius Pop, a călătorit pe zborul Aegean Airlines care a aterizat de la Heraklion și a fost întâmpinat de reprezentanții Consiliului Județean Cluj, ai aeroportului, alți invitați și de mass media. În cadrul unei ceremonii de premiere, au fost premiaţi atât pasagerul cu numărul 1 milion, cât şi pasagerii 999.999, respectiv 1 milion 1.

Citește și  Qatar Airways: Călătorii clasei Business beneficiază de transfer gratuit cu limuzina către sau dinspre aeroportul Otopeni

Primul pasager cu numărul 1 milion înregistrat pentru prima dată pe Aeroportul Internațional Cluj a fost premiat de către Domnul Alin Tișe, Președinte al Consiliului Județean Cluj în luna decembrie a anului 2010.

În cadrul ceremoniei de anul acesta, Președintele Consiliului Județean, Domnul Alin Tișe a declarat: „Atingerea acestui prag semnificativ, de 1 milion de pasageri, mult mai devreme comparativ cu alţi ani, nu este deloc o surpriză pentru mine. Ea este rezultatul atâtor ani de muncă şi de investiţii în infrastructura Aeroportului „Avram Iancu”, investiţii care au permis, iată, să fim astăzi al doilea aeroport al ţării şi unul dintre cele mai importante motoare ale dezvoltării economice atât a judeţului Cluj cât şi a întregii regiuni” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

1_mil_pax_2

Domnul David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj a declarat la rândul său: „Atingerea pragului de 1 milion de pasageri cu o lună mai devreme față de anul trecut este o dovadă a trendului ascendent de creștere a traficului aerian. Până la finalul anului ne așteptăm ca traficul să depășească 1,8 milioane de pasageri. Felicităm compania aeriană Aegean Airlines și pasagerul cu numărul 1 milion!

Citește și  Swiss a recepționat primul său CS300 produs de Bombardier (FOTO)

Organizarea acestui eveniment a fost posibilă cu sprijinul companiei aeriene Aegean Airlines, al tour operatorului Christian Tour și al sponsorilor UTI Parking, LS Travel Retail România, Elibex Marketing, respectiv Milenium Pro Design.

1_mil_pax_4

Ți-a plăcut acest articol? Arată-le și prietenilor tăi, sharing is caring!

Gabriel Bobon

Fondator al siteului BoardingPass.ro; Pasionat de internet, călătorii, aviația comercială, fotografie, fan Apple. A zburat cu cele mai mari avioane comerciale, Airbus A380 (Lufthansa), Boeing 747-8I (Lufthansa), Boeing 777 (Air France și Emirates), Boeing 787 (LATAM, Air France și LOT), Boeing 767 (Delta) și Airbus A350-900 (Finnair). Îi poți urmări istoricul zborurilor pe JetItUP.com.

643 postări
44 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *