Compania franceză a anunțat în urmă cu câteva luni planul de a retrage din flotă toate Airbusurile A380 până în 2022 însă astăzi aflăm că primul A380 care părăsește flota companiei este cel înmatriculat F-HPJB.
Avionul, al doilea A380 intrat în flota Air France, a zburat sămbătă, 23 noiembrie, din Paris la Malta unde va vopsit în alb și ulterior înapoiat companiei de leasing Dr. Peters Group.
Airbusul A380 Air France înmatriculat F-HPJB a operat primul zbor în luna iunie a anului 2009 și a fost recepționat de compania aeriană în 10 februarie 2010.
Propulsia sa este asigurată de patru motoare Engine Alliance GP7270 și în prezent avionul este configurat în patru clase de călătorie. Acesta poate transporta 9 pasageri în first, 80 în business, 38 în premium economy și 389 pasageri în economy.
Air France are în flotă 10 Airbusuri A380 care au o vârstă medie de numai 8.9 ani, patru dintre acestea fiind deținute de compania aeriană iar șase sunt în leasing, și este a doua companie aeriană după Singapore Airlines care renunță la A380.
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.