AirConnect a decis să renunțe la zborurile regulate dintre Cluj Napoca și Budapesta, dar și la cele dintre Suceava și Constanța.
Compania aeriană românească a anulat toate zborurile regulate care erau programate să le opereze între Cluj Napoca și Budapesta (Ungaria).
AirConnect a inaugurat această rută în data de 28 martie 2023 și era operată cu o frecvență de două zboruri pe săptămână, în fiecare zi de marți și sâmbătă.
Totuși, din 28 martie 2023 și până în prezent, compania a operat doar trei zboruri fără întârziere între Cluj Napoca și capitala Ungariei.
Din motive tehnice și/sau comerciale, o parte dintre zborurile companiei au fost comasate cu cele dintre Budapesta și București, iar altele au fost anulate.
Ultimul zbor al AirConnect dintre Cluj Napoca și Budapesta a fost operat în 10 iunie 2023, iar cel din 13 iunie a fost anulat, potrivit Flightradar24.
Compania aeriană va continua să zboare spre capitala Ungariei, însă doar de la aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București, în fiecare marți și sâmbătă.
Între Cluj Napoca și Budapesta va zbura în continuare doar compania aeriană maghiară Aeroexpress Regional. Aceasta operează patru zboruri pe săptămână între cele două orașe.
A doua rută anulată este cea care urma să fie operată în sezonul estival între aeroporturile „Ștefan cel Mare” din Suceava și „Mihail Kogălniceanu” din Constanța.
În consecință, în această vară AirConnect va zbura regulat până la jumătatea lunii septembrie din Constanța doar spre Cluj Napoca, Oradea și Timișoara.
De asemenea, zborul inaugural dintre Constanța și aeroportul Oradea a fost și el reprogramat pentru data de 9 iulie 2023.
Cu excepția rutei Constanța – Oradea, care va fi operată o singură dată pe săptămână, celelalte două rute vor fi operate de două ori pe săptămână.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.
Do you know what happened in wet leasing deal, where Air Connect operated flights for Air Serbia. There are rumors that Air Serbia was not satisfied with them. Do you maybe know the real problem. Thanks
I am not sure, but it might be the case, as AirConnect had moved to RO their aircraft to operate flights when their wetleased was AOG. Will ask Air Serbia about it.