AirConnect renunță la zborurile din București spre Sibiu și Târgu Mureș

ATR 72-600 AirConnect (YR-ACA) / Foto: BoardingPass

AirConnect (România) renunță la zborurile comerciale regulate de pe rutele București – Sibiu și București – Târgu Mureș.

Compania aeriană românească a anulat în ultimele luni patru rute, iar în săptămânile ce urmează va renunța la alte două rute regulate.

Datele din sistemul de rezervări al companiei aeriene indică faptul că AirConnect va opera ultimul zbor între București și Târgu Mureș în 25 iulie 2023.

Câteva zile mai târziu, în data de 2 august 2023, compania aeriană va renunța și la zborurile regulate operate între București și aeroportul din Sibiu.

Cele două rute aeriene au fost inaugurate la finalul lunii martie 2023, iar motivul anulărilor tuturor zborurilor de pe aceste rute este necunoscut.

Încă de la începutul operațiunilor, compania aeriană s-a confruntat cu probleme operaționale, deseori zborurile sale fiind întârziate, comasate cu cele de pe alte rute sau anulate.

După aceste ajustări, AirConnect va continua să zboare din București spre Baia Mare, Suceava și Timișoara, dar și din București spre Budapesta (Ungaria).

De asemenea, în sezonul estival compania aeriană va până în 17 septembrie 2023 din Constanța spre aeroporturile din Cluj Napoca și Timișoara.

AirConnect a anulat recent zborurile de pe rutele Cluj Napoca – Budapesta, București – Dubrovnik, Oradea – Constanța și Suceava – Constanța.

Din 24 iulie 2023, zborurile companiei AirConnect vor fi operate spre și dinspre aeroportul „Aurel Vlaicu” (Băneasa) din capitala României.

În prezent, nici o altă companie aeriană nu mai operează sau are intenția să opereze zboruri regulate din București spre aeroporturile din Sibiu și Târgu Mureș.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

GALERIE FOTO Primul avion comercial a aterizat pe aeroportul nou construit în Harghita

Articolul următor

DATE Aeroporturi România: +11 mil. de pasageri în primele șase luni din 2023

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share