Curiozități
Îmi place

Am trecut de zborul numărul 50

30 ianuarie 2017
5101 Vizualizări
0 Comentarii
citire în 4 minute
Am trecut de zborul numărul 50

În urmă cu aproape două săptămâni am petrecut un weekend în Larnaca, Cipru. Zborul de întoarcere din Larnaca în Atena a fost zborul meu cu numărul 50, mă aflam la bordul unui Boeing 777-300ER al operatorului Emirates, o aeronavă care avea numai 10 luni vechime.

În următoarea perioadă voi călători și mai mult, sper ca anul acesta să ating milestone-ul de 100 de zboruri. În 2017 am zburat de 5 ori deja și mai am alte zboruri planificate pentru prima jumătate a acestui an, cam 30, așadar va mai fi necesar să găsesc încă 19 segmente pentru a atinge zborul cu numărul 100 până în 31 Decembrie 2017.

Prima dată am zburat de la Varșovia către Amsterdam cu un Boeing 737-800 KLM, în 18 Octombrie 2014.
De la primul zbor, JetItUp, îmi spune că am petrecut 4 zile și puțin peste 13 ore în aer. Am zburat cu 20 de tipuri de avioane, 14 companii aeriene și o distanță de aproape 69000km. Cel mai lung zbor a fost de la Frankfurt către New York JFK, distanța parcursă în opt ore și 35 de minute la bordul celui mai mare avion comercial din lume: Airbus A380. La polul opus se află zborul Timișoara – Cluj-Napoca pe care l-am efectuat în Noiembrie anul trecut cu Blue Air.

Am adunat numai 4 segmente lung-curier, două către New York și retur, am zburat de 49 de ori în Economy și numai de două ori în Business Class, cu Alitalia și Aegean Airlines. Cele mai multe zboruri au fost la bordul unor aeronave produse de Airbus: A320, A321, A319, A318, A310 și A380. Urmează să bifez A350 și mai rămâne în to do list A330, A340 și A300.

Operatorul cu care am zburat cel mai des a fost Lufthansa (12 zboruri), urmat de TAROM cu 7 segmente și pe locul 3 se află LOT Polish Airlines cu 6 zboruri, însă cu toți cei trei operatori care se află în top 3 o să am zboruri în perioada următoare, iar LOT va trece pe locul 2.

Mai multe statistici interesante despre zborurile mele pot fi văzute pe profilul meu de JetItUp.com (click aici). Din câte îmi amintesc, pentru fiecare zbor am reușit să aflu numărul de înmatriculare al avionului dar și scaunul pe care am stat. Detalii despre zborurile pe care urmează să le fac, cu mențiunea că lipsesc din listă câteva zboruri surpriză, puteți să citiți în acest articol.

Voi țineți evidența zborurilor pe care le efectuați?

Ți-a plăcut acest articol? Arată-le și prietenilor tăi, sharing is caring!

Gabriel Bobon

Fondator al siteului BoardingPass.ro; Pasionat de internet, călătorii, aviația comercială, fotografie, fan Apple. A zburat cu cele mai mari avioane comerciale, Airbus A380-800 (LH), Boeing 747-8I (LH), Boeing 77W (AF) și Boeing 764 (DL) pe ruta FRA - JFK - FRA și CDG - JFK - FRA. Îi poți urmări istoricul zborurilor pe JetItUP.com.

469 postări
35 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *