Compania românească Animawings a obținut Certificatul de Operator Aerian (AOC) de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR).
Inițial oficialii companiei aeriene se așteptau ca Animawings să obțină Certificatul de Operator Aerian în martie însă au apărut întârzieri, printre altele cauzate și de pandemie.
În prezent flota Animawings este compusă dintr-un singur avion, un Airbus A320 înmatriculat YR-AGA, preluat de la compania elenă Aegean Airlines și livrat în 5 iunie.

Primele zboruri comerciale vor fi operate de Animawings la finalul acestei săptămâni, cel inaugural va avea loc cel mai probabil sâmbătă, pe ruta București – Salonic.
Animawings este o companie aeriană lansată la începutului anului 2020 și va opera în principal zboruri charter de pe aeroporturile din țară către destinații de vacanță din regiune.
Compania aeriană este deținută de grupul Memento (65%) și Aegean Airlines (25%). Grupul Memento mai deține și cel mai mare turoperator român, Christian Tour.
Numărul certificatului de operator al Animawings este RO-067, codul ICAO al companiei este AWG iar callsign-ul de identificare este Animawings.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.











