Urmărește-ne

Blue Air renunță la șase Boeing-uri 737 MAX 8 comandate în 2017

  1. BoardingPass.ro
  2. Știri
  3. Blue Air renunță la șase Boeing-uri 737 MAX 8 comandate în 2017
Foto: Huy Do / V1Images

Știri

Blue Air renunță la șase Boeing-uri 737 MAX 8 comandate în 2017

Actualizare 15 iulie, ora 19:10: Blue Air a confirmat oficial pentru Blue Air că renunță la comanda plasată direct la Boeing pentru șase MAX-uri însă o suplimentează pe cea plasată la Air Lease Corporation, de la șase la zece avioane 737 MAX.

Compania așteaptă ca primul MAX să ajungă la București în luna octombrie a acestui an, potrivit Oanei Petrescu, CEO Blue Air.

Detalii suplimentare: https://bpne.ws/XgB1
___________
Compania Blue Air a renunțat la șase Boeinguri 737 MAX 8 comandate de la Boeing în vara anului 2017 în cadrului Paris Air Show.

Comanda plasată de Blue Air la Boeing la Paris Air Show 2017 a fost pentru șase avioane 737 MAX și opțiunea de a achiziționa încă două avioane din același model.

Potrivit FlightGlobal, compania românească a anulat această comandă din cauza problemelor financiare cu care se confruntă.

Cu toate acestea, în acest moment este neclar dacă cele șase Boeinguri 737 MAX 8 comandate suplimentar de Blue Air de la compania de leasing Air Lease Corporation au fost de asemenea anulate sau nu.

MAX-urile comandate de la Air Lease Corporation erau planificate să fie livrate înaintea celor comandate direct la Boeing iar primul avion a fost deja vopsit și în prezent este parcat la aeroportul Moses Lake din SUA.

La finalul anului 2019 în revista de bord a companiei era menționat faptul că Blue Air va recepționa doar opt Boeinguri 737 MAX nu 12 câte au fost comandate în 2017.

Click pentru a comenta

Vrei să zici ceva?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mergi sus